2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 6:47
No menu items!

Sorin Ovidiu Vîntu, eliberat miercuri din Penitenciarul Jilava. Statul îi decontează transportul până acasă

spot_img

Sorin Ovidiu Vîntu, eliberat miercuri din Penitenciarul Jilava

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu va fi eliberat la termen, miercuri dimineaţă, din Penitenciarul Jilava, după ce a executat pedeapsa de un an de închisoare pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă.

Pe 21 iunie anul trecut, Vîntu a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la un an de închisoare cu executare, pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă. Ulterior, la începutul lunii decembrie, Comisia de la Penitenciarul Jilava i-a scăzut 33 de zile din pedeapsa primită.  Astfel, omul de afaceri va fi eliberat la termen miercuri, 1 mai, din Penitenciarul Bucureşti- Jilava.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Bucureşti-Jilava, Cristian Erving Micu, Vîntu va fi pus în libertate miercuri dimineaţă, după apelul persoanelor private de libertate şi după ce va primi documentele necesare.

Conform legii, Sorin Ovidiu Vîntu va fi amprentat, evaluat medical, iar apoi i se vor înmâna biletul de liberare, documentele personale şi, dacă este cazul, bunurile păstrate la cutia de valori. De asemenea, omul de afaceri poate solicita fotocopii de pe actele din dosarul individual, de pe actele medicale, precum şi un referat medical către medicul de familie.

Deţinuţilor eliberaţi condiţionat sau la termen li se pune la dispoziţie, la ieşirea din penitenciar, echivalentul a două bilete de transport în comun, dacă sunt din Bucureşti, sau echivalentul costului transportului până la domiciliu, la nivelul tarifului minim practicat de CFR. În cazul lui SOV este vorba despre „ruta” Jilava – Otopeni, unde-şi are reşedinţa omul de afaceri.

Pe 21 iunie 2012, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti l-au condamnat pe Sorin Ovidiu Vîntu la un an de închisoare cu executare în dosarul în care acesta a fost acuzat că l-a şantajat pe Sebastian Ghiţă. În acelaşi dosar, Ion Ilie Cezar a fost condamnat la cinci luni de închisoare cu executare pentru aceeaşi infracţiune, decizia instanţei fiind definitivă.

Raluca Dan