1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 22:37
No menu items!

Sorin Oprescu, liber în Grecia

spot_img

Sorin Oprescu a fost pus în libertate sub control judiciar, marți, de magistrații greci, până la următorul termen de judecată în procesul privind cererea de extrădare a autorităților române. Fostul primar al Capitalei trebuie să plătească, până miercuri, o cauțiune de 5.000 de euro și să se prezinte de 2 ori pe lună la poliție, relatează Antena 3.

Ședința de judecată a avut loc luni și a durat aproximativ șase ore, mai exact până spre finalul programului Curții de Apel din Atena, motiv pentru care judecătorii au decis amânarea sentinței pentru marți. 

În cadrul procesului, instanța elenă a audiat mai mulți martori, mai mulți experți în drept internațional și în drept românesc, printre care un profesor de drept de la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj, un avocat și un fost judecător al Curții Constituționale din România. Aceștia au vorbit despre problemele sistemului judiciar din România.

Sorin Oprescu a fost arestat în Grecia, în baza unui mandat emis pe numele lui de autoritățile române.

El a fost condamnat definitiv la 10 ani și 8 luni de închisoare. 

Raluca Dan