-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:29
No menu items!

Sorin Oprescu: Au fost adoptați aproape 1.100 de câini într-o lună

spot_img
Referendum pentru soarta maidanezilor pe 6 octombrie
foto: descopera.ro

Au fost adoptați aproape 1.100 de câini într-o lună, a declarat primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, vineri, cu prilejul verificării stadiului lucrărilor la Pasajul Mihai Bravu.

„Sunt locuri în adăposturi. Un număr de 510 câini au fost luaţi şi cazaţi, adoptaţi de către Dogtown, la Uzunu, iar persoanele fizice au adoptat până acum aproximativ 570 de animale”, a declarat Sorin Oprescu.

El a afirmat că instituția pe care o reprezintă susține adoptarea câinilor vagabonzi și că amenajează încă un adăpost la marginea Capitalei.

„A fost închiriat şi amenajăm acum un alt adăpost la marginea Capitalei. Când o să fie gata o să-l vizităm. Noi vrem să facem acolo deocamdată 1.500 – 2.000 de locuri. Ne dorim să ajungem acolo la 3.000 de locuri. Mergem şi noi în progres”, a explicat Sorin Oprescu.

Primarul Capitalei a mai spus că municipalitatea are în vedere încurajarea adopţiei animalelor prin campanii de informare şi conştientizare adresate cetăţenilor.

D.M.