1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 21:22
No menu items!

Sorin Grindeanu, audiat la DNA

spot_img

Fostul premier Sorin Grindeanu a venit, miercuri, la DNA pentru a fi audiat în calitate de martor într-un dosar deschis la plângerea sa.

Potrivit unor surse judiciare, Grindeanu ar fi fost citat de procurori în urma plângerii pe care acesta a făcut-o pe numele fostului secretar general al Guvernului, Mihai Busuioc, după ce acesta ar fi refuzat să contrasemneze unele documente şi să le trimită, mai departe, către Monitorul Oficial.

La sosirea la DNA, fostul premier a fost rezervat şi nu a dorit să facă declaraţii în faţa jurnaliştilor.

Sorin Grindeanu a fost invocat de Laura Codruța Kovesi, în ședința de lucru cu procurorii anticorupție, a cărei înregistrare contestată de șefa DNA a apărut în spațiul public. „Uncheşelu, ştiţi ce-mi doresc: să decapaţi instituţional în dosarul ăla cu casele şi să ajungem la domnul premier care a semnat contractele alea”, spunea Kovesi.

Andrei Tudor