-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:56
No menu items!

Sony a lansat în România noua serie Vaio de tablete și laptop-uri. Vezi foto și detalii tehnice

spot_img

sony

Producătorul japonez Sony a lansat miercuri în România o nouă generație de tablete și laptop-uri, bazate pe tehnologia Vaio.

Vaio Tap 11 este prezentată drept cea mai subțire tabletă PC din lume, care oferă performanța unui PC, fiind echipat cu procesor Intel, stocare SSD și sistem Windows 8.

Modelul are un ecran Full HD de 29,4 cm, cu tehnologie de tip ”Triluminos”, și tastatură wireless și o cameră frontală de 8 megapixeli. Utilizatorii au posibilitatea de a controla televizorul sau sistemul home entertainment, prin funcția de telecomandă universală. Vaio Tap 11 va fi disponibil în România din luna noiembrie.

Noul model de laptop Vaio Fit multi-flip PC are o carcasă de aluminiu și le oferă utilizatorilor trei moduri de lucru: modul PC, modul tabletă și modul Viewer.

Modelul este echipat cu cea mai nouă generație de procesoare Intel Core, placă video Nvidia și cameră foto de 8 megapixeli. Aplicația ”CamScanner” le oferă utilizitorilor posibilitatea retușării fotografiilor sau a documentelor în mod automat, prin autodetecția marginilor și corecția contrastului. Stylus-ul digital permite schițarea și scrierea notițelor de mână.

Sony VAIO Tap 11 (1)

Sony VAIO Fit 13A (2)

Vlad Bârleanu