5.3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024 - 12:37
No menu items!

Sondaj: Românii cred că doar prin muncă putem ieși din criză, dar vor să celebreze 1 Mai prin repaos

spot_img

Românii cred că doar prin muncă putem ieși din criză, dar vor să celebreze 1 Mai prin repaos

Peste 80% din români consideră că doar prin muncă și efort România poate ieși din criza economică, dar 3 din 5 români spun că 1 Mai trebuie sărbătorit prin repaos și odihnă, arată o cercetare realizată de Rogalski Grigoriu Public Relations.

În ceea ce privește principala motivație față de muncă, aproape jumătate dintre români (44,5%) declară că vin la serviciu pentru salariul lunar, în timp ce 32% spun că muncesc din pasiune. La studiu au participat peste 5.800 de respondenţi cu vârsta de peste 18 ani.

Românii se consideră mai degrabă un popor harnic (55,4%) decât leneş (44,6%). Ca modele de urmat, aceştia cred că germanii (44,5%), japonezii (35,12%) şi chinezii  (13,42%) sunt printre cele mai muncitoare popoare.

“După mai bine de 20 de ani de capitalism, România este încă departe de a fi creat o atitudine capitalistă față de muncă. Chiar dacă declară că munca este singurul mod de a ieși din actualul impas economic, convingerea majorităţii este că sărbătoarea muncii nu trebuie marcată prin muncă, nici măcar dacă ea este în folosul comunității, câtă vreme munca peste program neplătită este aproape un fenomen de masă. Deși ne plac modele cum sunt germanii sau japonezii, suntem departe de disciplina şi responsabilitatea acestora față de muncă, așa că nu ne rămâne decât să admirăm alte popoare pentru calitățile lor,” a declarat Eliza Rogalski, Founding Partner Rogalski Grigoriu Public Relations.

Dată fiind apropierea sărbătorii de 1 Mai, participanții la sondaj au fost întrebaţi care consideră că ar fi cea mai potrivită metodă de a sărbători Ziua Internaţională a Muncii.

Peste jumătate dintre aceştia au declarat că aceasta trebuie celebrată prin repaos (61,5%), în timp ce un procent important, 21,8%, consideră că ziua de 1 Mai ar trebui sărbătorită prin muncă în folosul comunităţii. Cu toate acestea, peste jumătate dintre români declară că nu au făcut niciodată muncă în folosul comunităţii, în timp ce 7,6% sunt total împotriva ideei de muncă în folosul comunității.

Cosmina Croitoru