-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:51
No menu items!

Sondaj: Românii au o cultură financiară foarte scăzută, dar se cred experți

spot_img

euro

Românii au o cultură financiar-economică foarte scăzută dar şi-o supra-evaluează, fiind mulţumiţi de ei înşişi, potrivit unui sondaj dat publicității de Grupul Kruk, specializat în managementul creanțelor.

Astfel, 42% din români consideră că au primit îndeajuns de multă educație financiară în tinerețe, aceeași impresie fiind mai scăzută în cazul cehilor (40%), polonezilor (35%) și slovacilor (32%).

Sociologul Vintilă Mihăilescu a declarat că atitudinile și comportamentele românilor referitoare la bani sunt ambivalente sau contradictorii. ”Au o cultură financiar-economică foarte scăzută, dar, mulţumiţi de ei înşişi, şi-o supraevaluează, fiind însă totodată comparativ mai stresaţi de riscurile percepute ale tranzacţiilor financiare cotidiene. Sunt mai degrabă prudenţi, nu le plac datoriile (…), dar «cad în ispită» cu uşurinţă şi se îndatorează, acest lucru devenind un stres pentru 37% dintre ei”, a declarat Mihăilescu.

În toate cele patru țări, populația consideră, în proporții de peste 90%, că educația financiară timpurie este de ajutor în viața de zi cu zi.

În mod obiectiv, doar o treime dintre locuitorii acestor state din Europa Centrală au cunoștințe practice domeniul financiar – cum ar fi alegerea celor mai bune oferte de credit, înțelegerea termenilor unui contract sau procedurile în cazul dificultăților rezultate din plata facturilor.

Majoritatea celor intervievați au afirmat că educația financiară ar trebui să fie inclusă în sistemul de învățământ și că băncile și alte instituții financiare ar trebui să participe la educarea financiară a publicului. Sondajul a fost realizat în perioada august – noiembrie 2013.

În România, doar 13% din populație are încredere în bănci, față de o medie regională de 18%. Mihăilescu afirmă că această valoare scăzută se explică prin neîncrederea generală în instituții, experiența neplăcută a ”creditului cu buletinul”, care a avut la bază lipsa de cunoaștere a clienților, clauzele abuzive ale băncilor și criza economică.

Vlad Bârleanu