-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:02
No menu items!

Sondaj: 70% din români au o atitudine pozitivă despre antreprenoriat

spot_img

sondaj amway

Românii au o atitudine pozitivă față de munca pe cont propriu în proporție de 70%, potrivit unui sondaj realizat de GfK Germania, la comanda companiei Amway.

Studiul a fost realizat în 24 de țări: Australia, Austria, Columbia, Cehia, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Marea Britanie, Grecia, Ungaria, Italia, Japonia, Mexic, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Rusia, Spania, Elveţia, Turcia, Ucraina, SUA. Media atitudinii pozitive față de munca pe cont propriu este de 70%.

La extreme se află Danemarca (89%), Finlanda (87%), Australia (84%) și Austria (57%), SUA (56%) Ungaria (53%).

Global, doar 39% dintre respondenţi se văd deschizându-şi propria afacere, ceea ce arată că, de la percepție la inițiativă, este un ecart mare, explicabil prin teama de eșec (70%).

Aceste date au fost publicate în Raportul Amway privind antreprenoriatul la nivel global în 2013, publicat de Amway în cooperare cu Technische Universität München.

”Obiectivul general al raportului este acela de a evidenţia potenţialul economic al antreprenorilor în diferite ţări şi de a-i sprijini pe eventualii antreprenori pentru a-şi putea pune planurile în practică”, a afirmat Michael Meissner, Vice-Preşedinte Corporate Affairs Amway Europa.

Factorii care încurajează deschiderea unei afaceri sunt ”finanţarea publică şi creditele destinate începerii unei afaceri” (42%), “educaţia în domeniul antreprenoriatului şi învăţarea abilităţilor de business” (33%) şi “mentoring, sprijin prin intermediul reţelelor de business” (27%).

Amway este o companie care vinde produse de larg consum, prin intermediul unui sistem de vânzări directe, bazat pe un lanţ de aprovizionare global în agribusiness, producţie şi logistică.

Vlad Bârleanu