1 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024 - 4:31
No menu items!

Sondaj: 27% din români sunt pesimiști pentru 2025. Comparația cu anul precedent

spot_img

27% din români sunt mai degrabă pesimiști în privința anului 2025, procentul fiind în creștere cu 8 puncte procentuale comparativ cu anul trecut, potrivit unui studiu realizat de compania Reveal Marketing Research. Sondajul și-a propus să afle detalii despre așteptările și speranțele românilor legate de anul 2025.

Principalele concluzii:

  • Pesimismul este în creștere în rândul românilor în privința anului 2025: 27% se așteaptă la o viață mai dificilă în noul an, comparativ cu 19% anul trecut.
  • 25% dintre români intenționează să își schimbe locul de muncă în noul an, în special tinerii între 18-34 ani (40%).
  • 45% dintre români nu adoptă nici o perspectivă optimistă, nici una pesimistă, această atitudine evidențiind incertitudinea pe care aceștia o resimt cu privire la viitor.
  • 28% declară că privesc cu optimism către anul care urmează, procentul fiind semnificativ mai mare în rândul celor cu venituri de peste 6.000 lei (33%).
  • Românii sunt cei mai mulțumiți de relațiile interpersonale pe care le au cu familia (72%), cu persoanele apropiate (67%) sau de relațiile sentimentale (61%). Ca tendință, persoanele cu venituri mici (sub 3.000 lei) se declară în mai mică măsură mulțumiți cu relațiile sentimentale (40%).
  • Cele mai mici scoruri de satisfacție au fost înregistrate de aspecte ce țin de sfera profesională,  mai exact nivelul de mulțumire cu locul de muncă (48%) și situația financiară prezentă (42%).
  • Pe fondul nemulțumirilor din sfera profesională, 25% dintre români intenționează să își schimbe locul de muncă în noul an, în special tinerii între 18-34 ani (40%) și cei care au copii (29% comparativ cu 23% în cazul celor fără copii).
  • Pesimismul românilor atinge cote ridicate în legătură cu perspectivele de evoluție a țării în următorul an. Diminuarea corupției (54%), reducerea inflației (51%) și îmbunătățirea situației economice (47%) sunt considerate obiective greu de realizat în următoarele 12 luni.
  • Principalele planuri ale românilor pentru anul 2025 includ un stil de viață mai sănătos – alimentație echilibrată, scădere în greutate (51%), mai mult timp petrecut cu familia (29%) sau mai multe călătorii (29%).
  • Dorința de a aborda un stil de viață mai sănătos este  semnificativ mai mare în rândul persoanelor mature de peste 55 ani (70% vs. 51% total eșantion), în timp ce pentru cei cu vârste între 44-55 de ani dorința de a călătorii mai mult este mai importantă (35% vs. 29% total eșantion).
  • Dacă ne îndreptăm atenția către tineri, cei cu vârste între 25-34 de ani își doresc în mai mare măsură să își dezvolte abilități noi (19% vs. 12% total eșantion) sau să participe la cursuri de dezvoltare personală și profesională (13% vs. 7% total eșantion).

„Creșterea pesimismului și prevalența unei atitudini neutre sugerează că românii resimt tot mai intens nesiguranța socială și economică. Totodată, optimismul mai mare în rândul celor cu venituri ridicate reflectă o diferență de percepție, determinată de accesul la resurse financiare”; a declarat Marius Luican, CEO al Reveal Marketing Research.

Studiul s-a desfăşurat online în perioada 06-12 decembrie 2024 pe un eşantion reprezentantiv de 1.017 respondenți – persoane cu vârsta 18+, utilizatori de internet, din mediul urban și mediul rural, cu o eroare maximă de +/-3,1%.

T. S.