6.2 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024 - 4:02
No menu items!

Soluţii noi de combatere a criminalităţii online împotriva copiilor

spot_img

România va avea cele mai noi soluţii de combatere a criminalităţii online împotriva copiilor şi decriptarea materialelor online cu caracter abuziv, după ce a fost finalizat un program dedicat sănătăţii emoţionale şi siguranţei copiilor, în contextul pandemiei de COVID-19 – „Din grijă pentru copii”.

„Măsurile din acest program sunt rezultatul a zeci de întâlniri şi şedinţe ale grupurilor tehnice de lucru, care au adus la masă experţii din instituţiile publice şi societatea civilă, precum şi reprezentanţii părinţilor şi ai copiilor. Tocmai de aceea am încredere că proiectul este unul foarte bun şi o să fie un succes, a fost unul din cele mai ample procese de construcţie participativă coordonat de la nivelul Guvernului”, a afirmat premierul Florin Cîţu.

Potrivit datelor oferite de Guvern, 48% dintre copii şi părinţi s-au confruntat cu stări de anxietate, la care s-au adăugat adesea situaţii de agresivitate, tulburări emoţionale, depresie, tulburări alimentare sau de somn, abuz sau neglijare, dependenţă de ecrane, fobii, (cyber) bullying, tentative de suicid sau consum de substanţe pe parcursul pandemiei de COVID-19.

În 2020, au fost sesizate infracţiuni cu 8.122 de victime copii, iar în primele 7 luni din 2021 au fost sesizate fapte penale cu 5.111 victime copii. Un raport al Europol (2020) arată că Europa de Est a devenit în timpul pandemiei o sursă a producerii materialului de abuz şi/sau exploatare a copiilor în online, la nivel global din cauza restricţiilor de circulaţie şi a prezenţei excesive pe Internet”, a transmis Guvernul.

Sursa citată a menţionat că România este printre primele ţări europene care ia măsuri în această direcţie.

„România devine astfel una dintre primele ţări europene care pune pe agenda publică de priorităţi dimensiunea sănătăţii psiho-emoţionale a copiilor, dar şi siguranţa acestora, în contextul noilor tipuri de ameninţări la care sunt expuşi. Programul aduce o abordare inovatoare în legislaţia naţională, din perspectiva faptului că măsurile sale adresează transversal două probleme majore cu privire la copii, în contextul pandemiei de COVID-19, respectiv suportul psiho-emoţional şi siguranţa acestora: 70.000 de ore de consiliere psihologică şi psihoterapie pentru copiii identificaţi cu tulburări psiho-emoţionale generate de pandemia de COVID-19, introducerea de către Ministerul Educaţiei în curriculum şcolar a tematicilor de educaţie psiho-emoţională, managementul emoţiilor, siguranţa online”, a arătat aceeaşi sursă.

Programul îşi mai propune, printre altele, realizarea de camere de audieri destinate copiilor victime ale infracţiunilor în fiecare judeţ, dezvoltarea un sistem informatic integrat de analiză şi sortare intuitivă a imaginilor şi clipurilor video cu caracter abuziv împotriva copiilor, care va eficientiza substanţial componenta de combatere a pornografiei infantile şi a exploatării şi abuzului minorilor online, implementarea unui mecanism de alertă în timp real pentru copiii dispăruţi, crearea unui număr unic la nivel naţional pentru urgenţe legate de copii.

Durata programului este de doi ani şi acesta va beneficia de un buget de aproape 6 milioane de euro.

                                                                                                                    Adina Silav