4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 18:03
No menu items!

Soldații ruși se plâng că au fost aruncați într-o „bătălie de neînțeles”

spot_img

Într-o scrisoare care se presupune că a fost trimisă de pe front către un guvernator regional din Rusia, bărbaţii din Brigada 155 a Infanteriei Marine a Flotei ruseşti din Pacific spun că au fost aruncaţi într-o „bătălie de neînţeles” în regiunea Doneţk din estul Ucrainei, transmite CNN.

Scrisoarea, publicată luni de un important blog militar rusesc, a fost trimisă guvernatorului din Primorsky Krai.

„Încă o dată am fost aruncaţi într-o bătălie de neînţeles de către generalul Muradov şi cumnatul său, compatriotul său Akhmedov, pentru ca Muradov să câştige bonusuri care să-l facă să arate bine în ochii lui Gherasimov (şeful Statului Major General al Rusiei)”, se arată în scrisoare.

„Ca urmare a ofensivei „atent” planificate de „marii comandanţi”, am pierdut aproximativ 300 de oameni, morţi şi răniţi, cu câţiva dispăruţi în misiune în ultimele 4 zile”, se precizează în scrisoare.

„Am pierdut 50% din echipamentul nostru. Asta numai în cazul brigăzii noastre. Comandamentul districtual împreună cu Akhmedov ascund aceste fapte şi distorsionează statisticile oficiale privind pierderile de vieţi omeneşti de teama de a nu fi traşi la răspundere”, mai arată ei.

În scrisoare, ei l-au întrebat pe guvernatorul Oleg Kozhemyako: „Pentru cât timp li se va permite unor mediocrităţi precum Muradov şi Akhmedov să continue să planifice acţiunile militare doar pentru a păstra aparenţele şi a obţine premii cu preţul vieţii atâtor oameni?”.

CNN nu poate verifica câţi soldaţi au semnat scrisoarea şi nici gradele acestora, dar Kozhemyako a confirmat că a primit o scrisoare din partea soldaţilor din unitate.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a numit luptele intense din anumite părţi ale regiunii Doneţk „epicentrul celei mai mari nebunii a ocupanţilor”. „Mor cu sutele în fiecare zi. Terenul din faţa poziţiilor ucrainene este literalmente plin de cadavrele ocupanţilor”, a spus el.

                                                                                                                 Adina Silav