5.3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024 - 14:58
No menu items!

Soldații francezi de la baza militară de la Cincu se plâng de condiții „mizere”. Ce spune Ministerul român al Apărării

spot_img

Soldații francezi cantonați în cadrul unei misiuni NATO la baza militară de la Cincu se plâng de condițiile „mizere” de acolo. Aceștia au vorbit pentru site-ul de investigații francez Mediapart despre numărul insuficient de toalete, condițiile insalubre din unele spații, mâncarea puțină și încălzirea deficitară din corturi.

Soldați francezi desfășurați la baza militară de la Cincu, din România, au vorbit cu publicația franceză de investigații Mediapart despre condițiile lor de viață, pe care le consideră nedemne, scrie jurnalista Mediapart Justine Brabant.

Ministrul Forțelor Armate franceze a vizitat joi, alături de omologul său român, Angel Tîlvăr, baza militară din România. Potrivit Mediapart, au fost date ordine soldaților francezi să nu se prezinte la vizită, cu excepția unora care au fost selectați, mai transmite jurnalista pe Twitter.

Aceasta spune că militarii francezi sunt nemulțumiți de numărul insuficient de toalete, de construcțiile prefabricate ce au fost trimise murdare din Mali, gunoiul care nu a fost colectat.

„Este o «mizerie», cu șobolani și câini, spun soldații”, notează Justine Brabant, alături de o fotografie pentru a-și susține relatarea.

Ea mai spune că mesele sunt de asemenea considerate insuficiente: o omletă și pâinea din ziua precedentă, o supă și câteva bucăți de roșie.

„Mi-e foame, mi-e frig, mi-e somn”, a rezumat, pe 27 octombrie, un soldat din misiunea Aigle într-un mesaj trimis unei rude pe WhatsApp, susține Brabant.

Statul Major al armatei franceze recunoaște, potrivit Mediapart, că sunt câteva probleme: întreruperi de curent, spunând că este „planificată renovarea sistemului de electricitate”, mesele, care „se îmbunătățesc calitativ și cantitativ”, igiena, precizând că „noi toalete au fost comandate”.

Iar, ca urmare a articolului de investigații, deputații partidului francez LFI (Franța Rebelă) Bastien Lachaud și Aurelien Saintoul au sesizat președintele comisiei de apărare din Adunarea Națională, pentru ca Adunarea să „se ocupe de subiect”.

MApN: Responsabilitățile privind camparea, hrănirea și asigurarea serviciilor conexe au fost asumate de partea franceză

„Grupul Colectiv de Luptă – Collective Defence Battle Group (CDBG) este operaționalizat pe teritoriul României de Franța, ca națiune-cadru, și integrează, rotațional, efective ale Belgiei și Țărilor de Jos.

Grupul de Luptă al NATO din România a fost constituit începând cu luna mai, prin transformarea elementelor multinaționale aliate din cadrul Forței de Răspuns a NATO dislocate în țara noastră.

Forțele principale ale CDBG sunt dispuse în Centrul Național de Instruire Întrunită din Cincu,  într-o tabără de campare construită gradual de forțele CDBG începând cu luna mai.

Conform procedurilor aliate, responsabilitățile privind camparea, hrănirea efectivelor și asigurarea serviciilor conexe (alimentare cu apă, energie, gestionarea deșeurilor etc) în locația din Cincu, au fost asumate integral de partea franceză”, a transmis Ministerul Apărării Naționale.

Potrivit MApN, în calitate de națiune-gazdă, partea română a pus la dispoziție toate elementele solicitate până în prezent de reprezentanții armatei franceze și ai celorlalte contingente aliate și va acționa cu promptitudine și pe viitor pentru a oferi asistență și sprijin, conform solicitărilor, în conformitate cu cadrul legislativ național și cu angajamentele care vor fi asumate prin acordul tehnic ce urmează a fi încheiat între partea română și partea franceză.

                                                                                                                 Adina Silav