-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:38
No menu items!

Şoferul băut, de 24 ani, care a provocat un accident mortal pe DN10, este poliţist în Buzău

spot_img

Șoferul care a provocat un accident mortal pe DN10 este polițist în județul Buzău. Bărbatul, în vârsta de 24 de ani, s-a urcat băut la volanul mașinii și a intrat în coliziune cu un camion.

Sâmbătă dimineață, șoferul unui autoturism care se deplasa pe DN10, dinspre Buzău către Braşov, a ieşit în afara părţii carosabile şi a intrat în coliziune cu un autocamion staţionat. Accidentul s-a soldat cu decesul pasagerului autoturismului, un bărbat de 33 de ani, din Nehoiu. 

Conducătorul auto, identificat ulterior ca fiind polițist din Nehoiu, avea alături un pasager. El ar fi consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Poliţiştii rutieri sosiţi la faţa locului l-au testat, rezultând o alcoolemie de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Potrivit anchetatorilor, în acest caz a fost deschis un dosar penal sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele.

„Şoferul implicat în accidentul rutier este poliţist în cadrul postului de poliţie Nehoiu. Se afla în timpul liber. La acest moment se fac cercetări de către Serviciul rutier, sub îndrumarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. Totodată, poliţiştii fac cercetări pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs accidentul rutier”, a declarat pentru AGERPRES Cornelia Stroe, din cadrul IPJ Buzău.

M. Nedelcu