1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 22:56
No menu items!

Şoferii ar putea fi testaţi pentru alcool sau droguri direct în ambulanţele SMURD

spot_img

Şoferii ar putea fi testaţi toxicologic direct în ambulanţă. Potrivit unui ordin al Ministerului Sănătăţii, şoferilor implicaţi în evenimente rutiere li se pot recolta probele biologice în spitale, în serviciile de medicină legală, dar şi în ambulanţele SMURD.

Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 1252/2024 prevede ca şoferilor implicaţi în evenimente rutiere li se pot recolta mostrele biologiceprin care se stabileşte dacă au consumat băuturi alcoolice sau droguri în spitalele care au secţie de urgenţă, în instituţiile de medicină legală, dar şi în ambulanţele Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD), ce au în echipaj un medic.

Acelaşi ordin arată că „stabilirea concentranţiei de alcool sau a prezenţei în organism a substanţelor psihoactive se realizează în cadrul instituţiilor medico-legale”.

De asemenea, examenul medical al unei persoane, pentru evaluarea efectelor consumului de alcool sau droguri, se va face acum în toate cazurile în care se recoltează probe biologice şi nu ca până acum, când examenul era efectuat doar la solicitarea poliţistului rutier, dacă perosna era implicată într-un accident soldat cu victime.

Reprezentanţii SMURD se plâng de faptul că aceste modificări vor bulversa complet activitatea echipajelor de urgenţă, având în vedere că ordinul stabileşte ca probele biologice să fie recoltate la interval de o oră, fără a fi precizat însă dacă echipajul SMURD trebuie să rămână la faţa locului după recoltarea primei probe, pentru recoltarea celei de-a doua. În plus, recoltarea probelor pentru depistarea substanţelor psihoactive se face şi din urină, iar medicii se întreabă cum va fi recoltată această în ambulanţele SMURD, arată Antena 3 CNN.

„Într-adevăr este o situaţie disperată în care ne aflăm. Vorbim despre mii de conducători auto care conduc sub influenţa alcoolului şi al drogurilor pe drumurile publice din România şi asta se vede în cifrele şi morţii pe care îi avem raportaţi. Probabil că scopul acestei modificări a fost ca în momentul în care un anumit tip de ambulanţe se prezintă la faţa locului în cazul unor accidente cu victime să poată în acelaşi timp să fie folosite pentru recoltarea de probe biologice pentru conducătorii auto implicaţi în incident, motiv pentru care, clar, vorbim de o situaţie în care atât personalul medical, cât şi poliţiştii, vor fi solicitaţi sau suprasolicitaţi de această nouă activitate, însă este singura variantă, mai ales în situaţia în care sunt puţini poliţişti rutieri.

E clar că vorbim de situaţii de criză în care ne aflăm în momentul de faţă. Gândiţi-vă că în situaţia în care un accident rutier cu victime are loc la 70 de kilometri de cea mai apropiată unitate medicală, vorbim despre indisponibilizarea unei patrule de poliţişti rutier, probabil singura din judeţ, pentru 4-5-6 ore, lucru care, evident, lasă descoperite drumurile publice. Are şi partea bună a faptului că aduce operativitate în ceea ce înseamnă recoltare de probe, dar pe de altă parte suprasolicită deja personalul care este epuizat din cauza lipsei de poliţişti şi personal medical”, a declarat Cosmin Andreica, liderul Sindicatului Europol, potrivit sursei citate.

                                                                                                    Adina Bucur Silav