-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:26
No menu items!

Șofer român de TIR, găsit mort în cabină, într-o parcare din Italia. Avea răni pe tot corpul

spot_img

La nici 2 săptămâni la tragedia din Franţa, când Mihai Spătaru, şofer de TIR, a fost ucis cu sabia într-o parcare, un alt camionagiu a fost găsit mort, de această dată în Italia.

Potrivit publicaţiei italiene Messaggero Veneto, românul a fost găsit mort, luni după-amiză, în cabina camionului, într-o parcare din zona industrială a localităţii Rivoli di Osoppo din provincia Udine, în Friuli-Venezia Giulia.

Poliţia a fost anunţată de mai mulţi colegi de ai săi, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. Operaţiunea de căutare începută de autorităţi a dus la găsirea camionului parcat în zona industrială din Rivoli.

Bărbatul, în vârstă de 50 de ani, avea răni pe tot corpul, în special pe brațe, care par a fi provocate de un obiect tăios. Cu toate acestea, după o primă verificare reiese că șoferul român încuiase cabina din interior și nu există semne de efracție, motiv pentru care se exclude, momentan, implicarea altor persoane în această tragedie.

SURSA FOTO: Messaggero Veneto