Florile de soc se recoltează în scop medicinal şi pentru prepararea băuturii răcoritoare cu miros plăcut aromatic şi gust dulceag-iute. Nefermentată, băutura răcoritoare are proprietăţi antinevralgice şi antiseptice. Acţiunea farmacologică a socului este sudorifică, diuretică, laxativă şi galactogenă.
Socul este întrebuinţat în gripă, răceală, bronşită, tuse şi afecţiuni ale aparatului respirator. Prin diureza pe care o produce, se recomandă în reumatism, boli de rinichi şi de vezică. Ceaiul de flori de soc măreşte cantitatea de lapte a femeilor care alăptează. Ajutând la eliminarea apei din ţesuturi, se foloseşte ca medicament natural în obezitate şi se recomandă în constipaţiile de natură nervoasă.
Extern, sub formă de băi sau cataplasme, este indicat pentru tratarea furunculelor, a abceselor, a arsurilor, a băşicilor, având proprietatea de a calma, fluidifica şi contracta. Contra reumatismului, se utilizează sub formă de băi fierbinţi.
În tradiţia populară, ceaiul din flori de soc se bea contra tusei şi a afecţiunilor aparatului respirator. Bolnavii de astm beau ceai de soc în loc de apă, pentru a se vindeca. La fel pentru domolirea durerilor de stomac, ficat şi veziculă biliară. Din flori de soc se fac pernuţe, care se încălzesc foarte puternic şi se pun pe pielea afectată. Frunzele verzi de soc se pun pe bube şi pe abdomen, pentru a calma durerile de stomac. Cu fiertura din frunze de soc se spală umflăturile, iar fructele de soc, boabele negre, se pun în pălincă şi se beau contra frisoanelor.