Atacul terorist de vineri din orașul Magdeburg a aruncat Germania într-o stare de confuzie și dezgust, din cauza cruzimii teroristului, a ideologiei neclare a acestuia, dar și a implicațiilor politice și a blocajului administrativ. Bilanţul în urma atacului cu o mașină asupra târgului de Crăciun a ajuns la cinci morţi. Alte 200 de persoane sunt rănite, iar zeci dintre ele se află în stare gravă.
Primele dezvăluiri au arătat că suspectul este un refugiat din Arabia Saudită care urăște musulmanii, deci un aspect care arată natura atipică a atentatului. De asemenea, autoritățile germane au fost avertizate cu privire la atacator, care are un istoric de susținător al partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), adică partidul care are ca prioritate respingerea migrației. AfD este în prezent pe locul al doilea în sondajele de opinie.
Aceste elemente ridică întrebări complicate chiar înaintea campaniei electorale, care este dominate de problemele legate de migrație și de recesiunea economică, potrivit unei analize publicate de Politico. Motivul atacului rămâne neclar, pentru că trecutul suspectului încurcă teoriile inițiale conform cărora acesta ar fi fost comis de un terorist islamist. Totuși, tragedia pune în lumină atitudinea Germaniei față de imigrație și controlul frontierelor.
O serie de declarații din partea politicienilor arată momentul gradul de derută.
„Actul oribil de ieri din Magdeburg nu se încadrează în modelul pe care l-am văzut până acum. Acest lucru ne obligă pe noi, politicienii, să ne oprim pentru o clipă”, a declarat Friedrich Merz, liderul Uniunii Creștin-Democrate (CDU) de centru-dreapta, favorit pentru postul de cancelar al Germaniei, după alegerile din 2025.
Cancelarul Olaf Scholz, șeful social-democraților, a descris atacul drept un „act teribil, nebunesc” și a declarat că „cei care vor să semene ură” nu vor câștiga. Dar Scholz va trebui să răspundă unor întrebări importante cu privire la ceea ce se știa despre suspect.
Identitatea acestuia a fost confirmată de procurori ca fiind Taleb Al Abdulmohsen, un bărbat în vârstă de 50 de ani. Presa germană a transmis că Abdulmohsen este un psihiatru din Arabia Saudită care s-a mutat în Germania în 2006.
Procurorul șef din Magdeburg, Horst Walter Nopens, a indicat legătura saudită. „Se pare că fundalul crimei ar fi putut fi nemulțumirea față de tratamentul aplicat refugiaților saudiți în Germania”, a declarat Nopens sâmbătă într-o conferință de presă.
Ministra de interne Nancy Faeser a declarat că autoritățile pot „spune cu certitudine că autorul a fost în mod evident islamofob”.
Sâmbătă târziu, un tribunal din Magdeburg a aprobat arestarea preventivă a suspectului, a declarat poliția.
Imediat după atacul de vineri seară, partidele de dreapta au profitat de informațiile potrivit cărora șoferul este un bărbat din Arabia Saudită. Incidentul a avut loc la aproape opt ani după ce un terorist a intrat cu un camion într-o piață de Crăciun din Berlin. Atunci au fost 13 morți.
Migrația a devenit o problemă uriașă în Germania, care a primit un număr mare de refugiați din Siria sub conducerea fostului cancelar Angela Merkel în 2015. Comentatorii externi, de la Elon Musk, consilier al președintelui ales al SUA, Donald Trump, la Nigel Farage, liderul partidului Reform UK, au comentat deja tragedia de vineri, care are potențialul de a orienta dezbaterea și mai mult în această direcție.
Presa germană a relatat, de asemenea, că presupusul atacator era un susținător al AfD. În interviurile acordate în 2019 publicațiilor Frankfurter Allgemeine Zeitung și Frankurter Rundschau, Abdulmohsen și-a descris activitatea online de advocacy anti-islam și inițiativele de a ajuta saudiții să solicite azil. „Sunt cel mai agresiv critic al islamului din istorie. Dacă nu mă credeți, întrebați-i pe arabi”, a spus el.
Pe contul său X, Abdulmohsen a susținut că „Germania vrea să islamizeze Europa” și a acuzat poliția germană că „folosește tactici murdare împotriva mea și a altor critici ai islamului … pentru a distruge activismul nostru anti-islam”.
AfD, împreună cu alte partide europene de extremă dreapta, a reacționat rapid la informațiile potrivit cărora presupusul autor al crimei ar fi fost un imigrant. Alice Weidel, președinta AfD, a întrebat: „Când se va termina această nebunie?”, exprimându-și totodată condoleanțele pentru victimele atacului.
„Nu există un loc mai pașnic și mai prietenos decât o piață de Crăciun”, a declarat Scholz sâmbătă.
Merz din CDU a conturat o viziune conservatoare asupra modului în care va guverna, afirmând că va reduce drastic numărul solicitanților de azil cărora li se permite să se stabilească în Germania.
În sondajele recente ale institutului Forschergruppe Wahlen privind principalele preocupări ale alegătorilor germani, criza economică a depășit migrația.
Dar migrația ar putea reveni în prim-plan în urma atacului, așa cum s-a întâmplat în urma unui asasinat la un festival în această vară la Solingen, în vestul Germaniei. Cu toate acestea, principalele partide au adoptat deja o poziție mai dură cu privire la migrație în programele lor electorale.
CDU, ca și AfD, dorește să introducă controale la frontierele Germaniei și să faciliteze deportarea refugiaților.
T. S.