-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:27
No menu items!

Șocant! Scopul protestelor violente de la Capitoliu, dezvăluit de procurorii federali

spot_img

Procurorii federali au oferit o nouă evaluare, de rău augur, a asaltului de săptămâna trecută asupra Capitoliului al susţinătorilor lui Donald Trump, afirmând într-un document judiciar că protestatarii au urmărit „să captureze şi să asasineze oficiali aleşi”, relatează vineri Reuters, conform Agerpres.

Poziţia procurorilor este cuprinsă într-un document prin care i se cere unui judecător reţinerea lui Jacob Chansley, bărbatul din Arizona şi adeptul teoriei conspiraţiei QAnon care a fost fotografiat, purtând o căciulă cu coarne de bizon, la biroul vicepreşedintelui Mike Pence din clădirea Senatului SUA.

Aceste memoriu pentru reţinere, scris de avocaţi ai Departamentului de Justiţie din Arizona, oferă detalii despre ancheta FBI asupra lui Chansley, dezvăluind că el a lăsat un mesaj scris pentru Pence prin care ameninţa că „este doar o chestiune de timp” până „se va face dreptate”.

„Probe solide, inclusiv propriile cuvinte şi acţiuni ale lui Chansley la Capitoliu, susţin că intenţia protestatarilor de la Capitoliu era de a captura şi asasina oficiali aleşi în guvernul Statelor Unite”, scriu procurorii.

Avocatul public care îl reprezintă pe Chansley nu a putut fi contactat deocamdată pentru a comenta informaţia, explică Reuters. Chansley urmează să compară vineri în faţa unei instanţe federale.

Evaluarea procurorilor vine în contextul în care procurori şi agenţi federali au început să aducă acuzaţii mai grave în legătură cu violenţele de la Capitoliu. Printre ele se numără acuzaţia că un bărbat, Robert Sanford, pompier pensionat, a aruncat cu un extinctor înspre capul unui poliţist şi acuzaţia că un alt bărbat, Peter Stager, a bătut un alt poliţist cu o bâtă care avea ataşat drapelul american.

În cazul lui Chansley, procurorii spun că acuzaţiile vizează „participare activă la o insurecţie care a încercat să răstoarne violent guvernul SUA” şi au atras atenţia că „insurecţia este încă în desfăşurare” în contextul în care forţele de ordine se pregătesc pentru noi demonstraţii la Washington şi în capitale ale statelor.

Ei au sugerat de asemenea că bărbatul suferă de abuz de droguri şi de probleme psihice şi au transmis judecătorului că există un risc semnificativ ca el să fugă din ţară înainte de proces.

„Chansley a vorbit deschis despre convingerea sa că este un extraterestru, o fiinţă superioară, şi că se află aici pe Pământ pentru a se ridica la o altă realitate”, au scris procurorii.

Departamentul de Justiţie a deschis peste 80 de procese penale în legătură cu protestele violente de săptămâna trecută de la Capitoliu, când susţinători ai lui Trump au invadat clădirea, au vandalizat birouri şi, în unele cazuri, au atacat poliţişti.

Multe dintre persoanele inculpate până acum au fost depistate uşor de FBI, care are peste 200 de suspecţi, în mare parte datorită filmărilor şi fotografiilor postate pe reţelele de socializare.

Michael Sherwin, procurorul interimar din Washington, a spus că, deşi multe dintre acuzaţiile iniţiale ar putea părea minore, se aşteaptă să fie înaintate acuzaţii mult mai grave pe măsură ce Departamentul de Justiţie îşi continuă investigaţia.