Ambele polițiste își desfășoară acum activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Maramureș
Soțiile a doi polițiști maramureșeni care și-au pierdut viața în misiune au fost încadrate în Ministerul Afacerilor Interne, prin Ordin al viceprim-ministrului pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea.
Cele două soții de polițiști au fost primite joi la sediul Ministerului Afacerilor Interne de către vicepremierul Gabriel Oprea, care s-a asigurat că locurile de muncă actuale le oferă și condițiile necesare pentru creșterea celor doi copii minori, în vârstă de 4 ani, rămași fără tată.
Ambele polițiste își desfășoară acum activitatea în cadrul IPJ Maramureș.
Încadrarea pe funcții de ofițer de poliție a acestor soții de polițiști-eroi este o premieră, după ce în acest an, viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, a emis Ordinul privind măsurile de sprijin acordate poliţiştilor încadraţi într-un grad de invaliditate şi familiilor acestora, precum şi familiilor poliţiştilor decedaţi.
Viceprim-ministrul pentru securitate națională le-a mărturisit celor două polițiste că aceasta este doar o formă a solidarității și recunoștinței față de familiile și urmașii celor căzuți la datorie în Ministerul Afacerilor Interne.
Ați intrat într-o instituție care își respectă eroii și în care principiul fundamental este solidaritatea cu cei aflați la nevoie. Niciodată nu ne lăsăm oamenii în urmă. Viața demonstrează că există și astfel de tragedii, de aceea am dat un Ordin care le permite copiilor polițiștilor să poată intra în școlile ministerului fără examen și să putem astfel să-i ajutăm. Dar, am găsit și o soluție juridică să vă putem primi în familia aceasta a Ministerului Afacerilor Interne, să vă ajutăm să vă puteți crește copiii fără griji. Dumneavoastră, care ați trecut prin această tragedie știți cel mai bine ce înseamnă ca cineva să fie lângă tine și să te ajute la greu. E important să poți să-ți faci datoria știind că echipa din care faci parte va avea grijă de cei dragi ție.
Gabriel Oprea
vicepremier pentru securitate națională, ministru al afacerilor interne
La întâlnirea care a avut loc în biroul viceprim-ministrului pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, au participat reprezentanți ai conducerii MAI și șeful Poliției Române.
Potrivit oficialilor MAI, soții celor două polițiste au murit în 2012, într-un accident rutier care a avut loc în județul Maramureș, în timp ce se aflau într-o misiune de escortare.
În aplicarea aceluiași Ordin al viceprim-ministrului, anul acesta în Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza au fost admiși, fără a susține probele teoretice, trei tineri ai căror părinți – angajați ai structurilor MAI, și-au pierdut viața în misiuni.