Smiley, pe numele său real Andrei Tiberiu Maria, a fost numit marţi Ambasador al Bunăvoinţei, pentru UNICEF şi a declarat că „adolescenţii şi copiii trebuie influenţaţi, pentru că ei pot schimba lucrurile în România”.
Smiley, a declarat că a fost convins cu uşurinţă să devină ambasador al bunăvoinţei pentru Fondul Internaţional pentru Urgenţe ale Copiilor al Naţiunilor Unite (UNICEF), pentru că este foarte interesat să schimbe lucrurile din jurul său.
„M-am simţit realmente onorat în momentul în care UNICEF mi-a propus să devin ambasador. Mi se pare o funcţie cu o deosebită responsabilitate şi, în acelaşi timp, mă flatează treaba asta. E drept că eu consider că mi se potriveşte foarte bine tocmai pentru că iubesc foarte mult copiii şi îmi place să interacţionez cu ei ori de câte ori am ocazia”.
„Împărtăşind aceleaşi valori, suntem siguri că împreună cu Smiley vom putea aduce în atenţia publică dificultăţile cu care se confruntă copiii vulnerabili şi vom demonstra că ei sunt o prioritate. Mai mult, cu sprijinul unui artist atât de iubit şi apreciat, sunt convinsă că vom mobiliza şi mai multe persoane să se implice în beneficiul copiilor, astfel încât fiecare copil să crească în familia lui, să meargă la şcoală, să aibă acces la servicii medicale, să se bucure de protecţie”, a declarat Sandie Blanchet, reprezentantul UNICEF în România, într-o conferinţă de presă susţinută marţi la sediul instituţiei.
Ea a precizat că a avut mai multe discuţii cu Smiley înainte de a-i propune să devină Ambasador al Bunăvoinţei şi a fost „impresionată de întrebările pe care le-a pus şi de interesul lui pentru copiii vulnerabili”.
În perioada noiembrie-martie, UNICEF desfăşoară o campanie de conştientizare-informare-strângere de fonduri pentru combaterea violenţei împotriva copiilor ce poartă numele „Pune capăt violenţei!” şi face parte dintr-o iniţiativă globală a UNICEF, a amintit în conferinţă Despina Andrei, Private Fundraising & Partnerships Manager UNICEF Romania.
Cântăreţul va participa la mai multe acţiuni pentru a mediatiza această campanile, următoarea dintre acestea fiind campania «Să punem capăt violenţei», care se va desfăşura în perioada noiembrie – februarie.
Această campanie de conştientizare, informare şi stopare a violenţei împotriva copiilor are scopul de a explica tipurile de violenţă existente şi de a reduce fenomenul în rândul românilor.
C.A.