-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:30
No menu items!

Situaţia şcolilor româneşti din Transnistria, pe agenda negocierilor de la Viena

spot_img

Probleme legate de funcţionarea şcolilor cu predare în limbă română, unul dintre subiectele de discuție de la Viena

 elevi

Situaţia şcolilor cu predare în limbă română din Transnistra va fi unul dintre subiectele principale ale viitoarelor negocieri în formatul 5+2, planificate să aibă loc pe 5 şi 6 iunie, la Viena, a declarat miercuri vicepremierul moldovean Eugen Carpov, citat de agenţia rusă Itar-Tass, citată de Mediafax.

„Vom aborda probleme legate de funcţionarea şcolilor cu predare în limbă română” din stânga Nistrului, a declarat vicepremierul moldovean, într-o conferinţă comună cu reprezentantul special al OSCE pentru procesul de soluţionare transnistreană, ambasadorul Radojko Bogojevici.

De asemenea, se va discuta despre „situaţia fermierilor moldoveni, care se confruntă cu anumite probleme atunci când îşi cultivă pământul în zonele de frontieră”, a adăugat el.

Potrivit lui Carpov, care reprezintă Chişinăul la negocierile în formatul 5+2 (între Tiraspol şi Chişinău, cu Rusia, Ucraina şi OSCE ca mediatori şi Uniunea Europeană şi Statele Unite ca observatori), Republica „Moldova va acorda (la discuţiile de la Viena) o atenţie deosebită problemelor de circulaţie a cetăţenilor în regiune”.

Liderul separatist de la Tiraspol a declarat miercuri, în cadrul unei întâlniri cu o delegaţie a Uniunii Europene, că „prin aceste negocieri trebuie să găsim un compromis pentru a soluţiona mai multe probleme şi a elimina anumite bariere artificiale”, relatează agenţia Novosti PMR.

Bogojevici a anunţat marţi, la Tiraspol, că următoarea rundă de negocieri oficiale în formatul 5+2 pe tema crizei transnistrene va avea loc pe 5 şi 6 iunie, la Viena.

În cadrul unei întâlniri cu ministrul de Externe al regimului separatist de la Tiraspol, Nina Ştanski, el a declarat că părţile implicate în conflict „au multe subiecte de discutat”.

Întrerupte timp de şase ani, aceste negocieri s-au reluat în 2011, dar o nouă rundă de negocieri prevăzută în aprilie nu a avut loc.

C.A.