-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:54
No menu items!

Situație halucinantă în Gara de Nord. Un tren a plecat gol, fără pasageri, în timp ce oamenii așteptau la altă linie, anunțată greșit

spot_img

Un tren a plecat fără pasageri din Gara de Nord Bucureşti, din cauza unei erori.
Zeci de pasageri care așteptau trenul ca să ajungă în Buzău au aflat, în timp ce așteptau pe peron, că trenul lor plecase. Este a doua oară într-o zi când un tren garează pe altă linie decât cea anunțată și afișată.

Garnitura care pleca la Buzău fusese anunţată la linia 5, dar a fost garată de fapt la linia 8.

Fără ca pasagerii să fie informaţi, trenul a plecat la ora stabilită, în timp ce oamenii care cumpăraseră biletele de călătorie au rămas pe peronul indicat de tabelele de afişaj.

Călătorii au aflat de eroare abia când au cerut explicaţii la biroul de informaţii.
Drept scuze, pasagerii au primit bilete gratuite la următoarele curse cu destinaţia respectivă, potrivit Adevărul.ro

Nu a fost singura greşeală însă. O eroare similară s-a întâmplat şi în cazul trenului cu destinaţia Sibiu.

Acesta fusese anunţat pentru linia 14, dar a fost garat la linia 10. În acest caz, din fericire, pasagerii au fost informaţi la timp de greşeală.

C.Dumitrescu