1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:35
No menu items!

Situaţie critică la Slănic Prahova. De ce se surpă strada cu patru blocuri și zeci de magazine

spot_img

Autoritățile prahovene au decis, referitor la situația de urgență din orașul Slănic Prahova, unde o porțiune a unei străzi s-a surpat, o parte din asfalt deplasându-se la doi metri adâncime, evacuarea unor imobile din zonă, interzicerea completă a traficului, precum și efectuarea unei expertize de specialitate pentru stabilirea exactă a cauzei ce a condus la tasarea terenului.

După ședința Comitetului pentru Situații de Urgență, autoritățile locale au transmis că, „după evaluarea preliminară efectuată de experții cooptați în gestionarea acestei situații de urgență, au fost adoptate următoarele măsuri preventive:

– Extinderea perimetrului de siguranță, prin evacuarea unei scări de bloc a unui imobil din vecinătate, a postului de poliție și a unui operator economic;

– Interzicerea completă a traficului, atât rutier, cat și pietonal în zona perimetrului de siguranță;

– Efectuarea zilnică de măsurători de specialitate pentru a se determina dacă terenul continuă să se deplaseze;

– Inițierea demersurilor necesare pentru efectuarea expertizei de specialitate care are ca scop stabilirea exactă a cauzei ce a condus la tasarea terenului;

– Monitorizarea permanentă a situației”.

Totodată, „la nivelul autorității publice locale au fost identificate spații pentru cazarea persoanelor din imobilele evacuate, urmând ca, în situația în care acestea vor solicita sprijin, să fie direcționate spre aceste locații”.

În zona cu probleme sunt patru blocuri cu câteva zeci de apartamente, magazine și sediul poliției din localitate. În pereții blocurilor au apărut deja fisuri.

Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu, a declarat, joi seară, pentru News.ro că 42 de persoane au fost evacuate în total din blocurile amplasate în apropierea zonei în care strada s-a prăbuşit. Cu excepţia unei familii, celelalte persoane au mers la rude.

Prefectul a precizat că există un protocol între administraţia locală şi pensiuni din oraş, în baza căruia pensiunile îi pot caza pe cei aflaţi în dificultate în urma unor fenomene precum cel petrecut joi.

În ceea ce priveşte cauzele prăbuşirii străzii, Emil Drăgănescu a afirmat că autorităţile aşteaptă concluziile specialiştilor chemaţi în zonă.

O stradă din oraşul prahovean Slănic s-a prăbuşit, asfaltul pornind la vale pe o lungime de aproximativ 60 de metri. Prăbuşirea carosabilului a antrenat şi deplasarea pavelelor de pe trotuar.

Fisura în asfalt a apărut ieri dimineață pe strada 23 August și s-a extins treptat pe zeci de metri. În scurt timp, un stâlp de electricitate s-a înclinat amenințător, așa că autoritățile au oprit curentul în zonă. 

Se pare că sub asfatul din zonă a apărut o cavernă, iar terenul continuă să se surpe. Orașul Slănic Prahova e renumit pentru zăcămintele de sare, dar se pare că tocmai acestea ar crea acum probleme. Blocurile de sare se dizolvă în urma ploilor și a topirii zăpezii, iar treptat, terenul devine instabil.

                                                                                                            Adina Bucur