-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:29
No menu items!

Situație alarmantă în România. Nerespectarea ordinelor de protecţie, în creștere. Două arestări la sute de infracțiuni

spot_img

Numărul cazurilor penale de violenţă domestică înregistrate în primele trei luni ale anului este de 13.307, mai mare cu 5.6% comparativ cu perioada similară din 2022, în 60% din cazuri fiind vorba despre lovire sau alte violenţe. Referitor la nerespectarea ordinului de protecţie, au fost sesizate 1.009 infracţiuni, cu 32% mai multe faţă de perioada similară a anului 2022, dintre care 656 în mediul urban şi 353 în mediul rural. 

În primele 3 luni ale acestui an, poliţiştii au emis 2.983 de ordine de protecţie provizorii, 1.255 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecţie de instanţele de judecată.

La nivel naţional, în primele 3 luni ale anului 2023, numărul faptelor penale în domeniul violenţei domestice a crescut cu 5,6%, faţă de primele 3 luni ale anului 2022, de la 12.604 la 13.307 fapte.

Cea mai mare pondere în cadrul infracţiunilor o au „lovirea sau alte violenţe” –  61%  (8.005 fapte), ,,ameninţarea” – 12% (1.551 de fapte), „abandonul de familie” – 10% (1.312 fapte), „nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinele de protecţie” – 8% (1.009 fapte) şi „nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului” – 4% (510 fapte), acestea, împreună, reprezentând 95% din total.

După locul comiterii, 10.852 au fost comise la domiciliu şi 2.455 în spaţiul public.

În primele 3 luni ale anului 2023, s-a înregistrat o creştere atât a numărului autorilor (13.502) care comit astfel de fapte, cât şi a victimelor acestora (13.895).

Din totalul victimelor infracţiunilor de violenţă domestică, 2.524 sunt bărbaţi, 9.171 sunt femei, iar 2.200 sunt minori.

În aceeaşi perioadă, instanţele judecătoreşti au emis 2.752 de ordine de protecţie, 1.255 fiind provenite din ordine de protecţie provizorii.

2.461 de ordine de protecţie au fost emise la solicitarea victimelor, 202 la solicitarea procurorului şi 89 la solicitarea altor instituţii abilitate în acest sens.

Referitor la nerespectarea ordinului de protecţie, au fost sesizate 1.009 infracţiuni, cu 32% mai multe faţă de perioada similară a anului 2022, dintre care 656 în mediul urban şi 353 în mediul rural.

La nivel naţional, au fost emise 2.983 de ordine de protecţie provizorii, 1.255 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecţie.

Din totalul ordinelor de protecţie provizorii emise, 2.629 au fost confirmate de unităţile de parchet (88%).

Referitor la nerespectarea ordinului de protecţie provizoriu, au fost sesizate 184 de infracţiuni, dintre care 112 în mediul urban şi 72 mediul în rural.

”Numărul mai mare de infracţiuni de violenţă în familie indică faptul că victimele acestor fapte au din ce în ce mai multă încredere să se adreseze Poliţiei Române, pentru ajutor. În perioada 1 ianuarie – 31 martie 2023, la nivelul D.G.P.M.B. şi al inspectoratelor de poliţie judeţene Iaşi, Mureş şi Vrancea, unităţi care au intrat în etapa I a Proiectului Pilot pentru implementarea S.I.M.E., au fost emise 877 de instrumente de protecţie pentru victimele violenţei domestice, dintre care 612 ordine de protecţie provizorii şi 265 de ordine de protecţie (emise de instanţele judecătoreşti). În 114 situaţii, a fost pusă în aplicare măsura „obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere”, reprezentând 13% din totalul ordinelor de protecţie provizorii emise şi ordinelor de protecţie emise de instanţele judecătoreşti. În 513 situaţii, victima a refuzat monitorizarea electronică în cadrul măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie provizoriu”, precizează IGPR.

În ceea ce priveşte infracţiunile constatate, în Bucureşti şi judeţele Iaşi, Mureş şi Vrancea, au fost înregistrate 117 infracţiuni, dintre care 7 de distrugere, 97 pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a ordinului de protecţie şi 13 pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a ordinului de protecţie provizoriu.

Pentru 10 dintre bănuiţii acestor infracţiuni, au fost dispuse măsuri preventive: 4 de reţinere, 2 de arestare preventivă şi 4 de control judiciar.

Poliţiştii transmit că emit ordine de protecţie provizorii, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, când constată că există un risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie puse în pericol printr-un act de violenţă domestică, în scopul diminuării acestui risc.

                                                                                                                  Adina Silav