-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:00
No menu items!

Sirienii pot să mănânce carne de câine, pisică şi măgar pentru a nu mai suferi de foamete

spot_img

siria foamete

Un grup de clerici sirieni a emis o fatwa prin care le permit locuitorilor asediaţi în suburbiile Damascului să mănânce carne, altfel interzisă de islam, de câine, pisică şi măgar, pentru a nu mai suferi de foamete, informează Mediafax.

Clericii musulmani au făcut acest anunţ într-o înregistrare video. Fatwa a fost emisă în contextul unor informaţii potrivit cărora locuitori din suburbia Muadhamiya, aflată sub controlul rebelilor, suferă de foamete. Agenţii umanitare au îndemnat Guvernul să permită livrarea unor ajutoare umanitare în zonă, în care sunt blocate numeroase persoane. Sute de civili, unii transportaţi pe tărgi, au putut să părăsească Muadhamiya în weekend, în urma unei încetări temporare a focului, relatează BBC News Online.

Într-un mesaj care coincide cu sărbătoarea musulmană de Eid al-Aidha – pe timp de pace o perioadă de festivităţi şi petreceri – lideri religioşi le-au permis locuitorilor rămaşi în regiunea agricolă Ghouta din jurul Damascului să consume carne de animale considerată improprie consumului uman de către islam.

Clericii afirmă că acesta este un strigăt de ajutor adresat întregii lumi, adăugând că, dacă situaţia va continua să se deterioreze, s-ar putea ajunge în situaţia ca cei vii să-i mănânce pe cei morţi.

Aceasta nu este prima fatwa de acest fel emisă în timpul conflictului din Siria. Edicte religioase similare au fost emise la Homs şi Alep, în toiul confruntărilor în aceste regiuni.

Agenţii umanitare apreciază că livrarea de hrană şi ajutoare în zonele aflate în conflict este necesar să fie considerată o prioritate similară celei a distrugerii arsenalului chimic sirian. Directorul organizaţiei Medici fără Frontiere (MSF) Christopher Stokes a catalogat ca „absurdă” situaţia în care inspectori însărcinaţi cu verificarea dezarmării chimice pot călători în mod liber prin zone în care există o nevoie disperată de ajutor, în timp ce convoaie cu ajutoare umanitare sunt blocate.

Sute de persoane au fost ucise pe 21 august în atacuri cu gaz toxic asupra suburbiilor Zamalka, Ein Tarma şi Muadhamiya. Inspectorii nu au stabilit cine a comis atacul, iar rebelii şi Guvernul se acuză reciproc.

C.A.