-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:04
No menu items!

Siria a evacuat mai puţin de 5% din arsenalul său chimic cel mai periculos

spot_img

  arme chimice

Siria a evacuat de pe teritoriul său mai puţin de 5% din arsenalul său chimic cel mai periculos, potrivit unor surse apropiate Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), informează AFP.

Doar două încărcături cu agenţi chimici au părăsit Siria, la 7 şi 27 ianuarie, prin portul Lattaika, pentru a fi distruse pe mare, acestea reprezentând „mai puţin de cinci la sută” din ceea ce ar fi trebuit să fie evacuat la 31 decembrie, susține o sursă apropiată de OIAC.

Potrivit planului aprobat de ONU, care prevede ca întreg arsenalul chimic sirian să fie distrus la 30 iunie 2014, Siria ar fi trebuit să evacuze la 31 decembrie 700 de tone dintre cei mai periculoşi agenţi chimici declaraţi de Damasc, în special cei care sunt folosiţi pentru fabricarea gazului muştar şi a gazului sarin, iar la 5 februarie, 500 de tone suplimentare de agenţi chimici, încadraţi la „categoria 2”.

De asemenea, aproximativ 120 de tone de isopropanol urmează să fie distruse în Siria, până la 1 martie.

La 8 ianuarie, OIAC a cerut Siriei să-şi intensifice eforturile, după ce Damascul a înregistrat deja întârzieri în evacuarea celor mai periculoşi agenţi chimici de pe teritoriul său fiind invocate condiţii meteorologice nefavorabie şi problemele de securitate în contextului războiului care devastează ţara din martie 2011.

Agenţii chimici urmează să fie evacuaţi la bordul unor nave militare daneză şi norvegiană către portul italian Gioia Tauro, unde vor fi transferaţi la bordul unei nave aparţinând Marinei americane echipate special pentru distrugerea acestora.

C.A.