- Vlad Bârleanu
În cartea intitulată ”Între Orient și Occident”, istoricul Neagu Djuvara publică mai multe mărturii din secolele XVIII și XIX ale unor călători străini prin Muntenia și Moldova, care scot în evidență o caracteristică negativă a poporului român și în special a elitelor: servilismul.
Explicabil, în context istoric, prin încercarea de acomodare cu domnitorii fanarioți și cu toți cei veniți să spolieze și să jefuiască alături de fanarioți. Caracterizările aveau și o parte pozitivă, luminoasă – puterea românilor de a-și păstra limba, tradițiile și credința, dar mă voi referi doar la partea întunecată.
La sfârșitul secolului XVIII, consulul Austriei, Raicevich, a povestit despre domnitorii din Moldova și Muntenia, folosind o generalizare: ”Despotul acesta se înfăţişează supuşilor (…) cu atîta semeţie, încît boierii, cînd se duc la el, tremură şi se poartă cum nu se poate mai slugarnic”.
Contele francez Lagarde povestește despre marele logofăt Constantin Dudescu, mare logofăt al Țării Românești, alături de care a călătorit, în 1813: ”Pretutindeni i se fac onoruri, de care are bunul-simţ să nu se sinchisească, singura lui dorinţă fiind s-o şteargă cît mai repede din Ţara Românească, să poată respira un aer ceva mai puţin slugarnic”.
Revenind în actualitate, se poate constata din punct de vedere al comportamentului social că românii sunt mai răbdători, mai deferenți, mai mioritici. De unde și vorba ”Mămăliga explodează mai greu la români”. Sau imaginea din 2010 a bugetarilor care făceau ”dansul pinguinului” după ce Guvernul le-a tăiat veniturile cu 25% – o măsură care în orice alt stat european ar fi dus la confruntări violente.
Servilismul elitelor față de lider este însă cea mai deranjantă realitate și mai ușor demonstrabilă, prin scara la care se petrece.
Fie că se numesc boieri, camarilă, consilieri, miniștri, demnitari sau birocrați, aceste elite îi aștern liderului covoare de laude și buchete de aprobări supuse, evident în schimbul obținerii și păstrării de privilegii. Servilismul exagerat îl face pe un lider cu un caracter slab sau insuficient de puternic să piardă contactul cu realitatea, să se simtă atins de spiritul divin, să aibă impresia că este cu adevărat multilateral competent, genial, sau chiar că cetățenii nu-l merită.
Aplicat la ultimii 40 de ani, simptomele sunt diverse și la scări diferite.
Acest servilism l-a făcut pe Nicolae Ceaușescu, un om cu educație de cizmar, care avea în tinerețe bunul simț să-și recunoască limitele intelectuale, să se creadă geniul Carpaților, erou între eroi, scriitor, far călăuzitor, pacificator al Orientului Mijlociu și creator al Omului Nou.
Acest servilism l-a făcut pe Ion Iliescu, un inginer de bun-simț din Oltenița, să se creadă creator de democrație originală și maestru al șezutului în două luntrii, într-un moment când toată Europa se rupea de trecut, sau să apară ca pacificator social după ce a declanșat conflicte civile.
Acest servilism l-a făcut pe Emil Constantinescu, un profesor universitar de bun-simț, să-și ia titlul de lider regional, într-un moment când România era la un pas de faliment.
Acest servilism îi pune lui Traian Băsescu pe față o morgă de credibilitate când le dă sfaturi profesionale procurorilor, judecătorilor, ofițerilor de informații, militarilor, polițiștilor, diplomaților, lucrătorilor de la Fisc, medicilor, profesorilor și agricultorilor. Deși singurul moment de bun simț ar fi să-i asculți sfaturile profesionale către marinari. Indicațiile prețioase către avocați, lansate vineri, rezumă anecdotic acest comportament. Băsescu le dă pilde din filmele americane pentru gestionarea relațiilor cu cei pe care îi apără. Ceaușescu lăsa să transpară doar indicațiile către agricultori, constructori și textiliști. E drept că nici nu funcționa vreo televiziune de știri în anii ’80.
Îmi este puțin teamă de bunul simț afișat de profesorul de istorie Crin Antonescu.