-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:24
No menu items!

Sindicatul Europol: „Suntem vinovații de serviciu în afacerea BMW-urilor pentru Poliție”

spot_img

Sindicatul Europol, care a dezvăluit încă de săptămâna trecută achiziția „cu dedicație” a Poliției, pentru cele 600 de BMW-uri, a transmis că mai marii din MAI i-au catalogat ca fiind „vinovații de serviciu”. Cazul a fost sesizat și către Parchetul European, condus de Laura Codruța Kovesi, pentru că finanțarea este asigurată prin fonduri europene POIM. Șefii Poliției au făcut o conferință de presă în care au explicat că aveau nevoie de BMW-uri ca să prindă infractorii care dețin autoturisme de mare viteză.

Sindicatul susține, pe pagina sa oficială, că la conferința de presă a Poliției, în care s-au dat explicațiile pentru achiziția de BMW-uri dezvăluită de Europol, reprezentanții acestui sindicat nu au fost invitați. În schimb, a fost invitat reprezentantul unui alt sindicat, Sidepol, polițist judecat pentru favorizarea unui clan interlop din Craiova.

„În condițiile în care conducerea IGPR a făcut referire la Sindicatul EUROPOL pe durata unei conferințe de presă, la care nu am fost invitați, deși, inculpați în „haine” de sindicaliști, dintre care unul proaspăt deținător de partid politic, s-au aflat printre cei aduși pe post de „aplaudaci”, simțim nevoia să avem câteva reacții:

  1. Toate pozițiile noastre publice în legătură cu achizițiile de autospeciale au început cu următoarea sintagmă: „…era mare nevoie de această achiziție pentru că ultimele autospeciale de mare viteză pentru poliția rutieră au fost realizate în 2001”;
  2. Nu credeam că putem fi acuzați de faptul că știm să citim și să observăm anumite aspecte care ne-au atras atenția:
  • Pentru o licitație de 600 de autoturisme a existat un singur ofertant. O fi bine, o fi rău, asta e realitatea;
  • Autoturismele nu vin echipate cu stații de emisie recepție, nu sunt prevăzute cu pereți de protecție între scaunele din față și bancheta din spate, nu sunt prevăzute cu dotarea standard pentru efectuarea cercetării la fața locului și a delimitării locului accidentului. O fi bine, o fi rău, asta este realitatea;
  • Specificațiile tehnice din caietul de sarcini în ansamblul lor, nu doar menționarea tipului de cutie de viteze 8+1, au scos din joc competiția. O fi bine, o fi rău, asta este realitatea;

3. Singurul nostru scop, ca organizație sindicală, este de a ne asigura că din bugetul pe care îl are instituția/angajatorul la dispoziție, sunt achiziționate cele mai bune dotări pentru colegii noștri, în raport cu criteriul calitate/preț.

4. Putem accepta și calitatea de „țapi ispășitori” ai prejudiciului de imagine a Poliției Române de care suntem acuzați în legătură cu acest subiect, pentru că înțelegem cum este atunci când președintele țării este iritat de asocierea cu omul de afaceri deținător al firmei câștigătoare. Suntem convinși că dacă nu era implicată imaginea președintelui, nu aveam de-a face cu acest exercițiu de comunicare de forță și acest iureș în urma căruia o organizație sindicală este acuzată că și-a permis să aibă judecăți de valoare și de opinii. Înțelegem și asta, pentru că în România sindicatele nu sunt considerate „parteneri sociali” ca și în țările cu apă caldă, ci sunt inamici care trebuie reduși la tăcere, prin cumpărare sau prin forță.

5. Dacă este să vorbim despre scăderea încrederii cetățenilor în Poliția Română, aceasta nu este influențată sub nicio formă de faptul că se vor achiziționa autoturisme BMW, ci mai degrabă de șefii numiți politic care se adresează subalternilor la modul „mă urc pe tine” ( a se vedea cazul de la IPJ Caraș Severin) , de șefi care sunt în cârdășie cu interlopii (nu o spunem noi, a spus-o ministrul Lucian Bode), de faptul că factorului politic i se permite să numească șefi în Poliția Română (a se vedea miile de cazuri de împuternicire/desemnare pe funcții de șefi ale unor analfabeți funcțional), și nu în ultimul rând de faptul că tot mai mulți polițiști acuză că sistemul este cuprins de o prostituție profesională cum nu a mai existat.

Sindicatul Europol încheie spunând că vor exista, cu siguranță, metode de intimidare la adresa reprezentanților lor.

„Suntem conștienți că cei ce se ascund în spatele sistemului, au invariabil mai multe mijloace să ne atace, au resurse fără limită și nu se vor opri niciodată din încercările de a ne reduce la tăcere. Însă nu ne vom lăsa intimidați și vom continua să spunem lucrurilor pe nume, pentru că avem pretenția că trăim într-un stat de drept, nu într-un stat de drepți”.

Foto: Costel Pătrășcan

Marilena Nedelcu