-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:39
No menu items!

Sindicatul Europol: Polițiștii încep protestele în forță. Urmează încetarea activității!

spot_img

Sindicatul Europol a găsit două modalități de protest al polițiștilor, deoarece militarii nu au voie să organizeze grevă. Polițiștii care sunt de acord cu solicitările sindicaliștilor vor lipsi, toți deodată, de la muncă, pentru a dona sânge și apoi, în altă zi, vor întârzia la serviciu între 4 și 6 ore. Sindicaliștii cer aplicarea normelor legale privind salarizarea lor, dar și reluarea decontării transportului și a unor sporuri înghețate de mai mult timp.

Sindicaliștii amintesc că prin Anexa VIII în care Guvernul a majorat, vineri, normele doar pentru personalul auxiliar din Învățământ, precum și salariile personalului din familia ocupațională „Administrație”, care „ascunde în fapt și creșteri pentru „clientela politică” plasată prin instituții publice”, polițiștii au rămas „fraierii sistemului”. Cei care au fost de fiecare dată, din 2010 și până în prezent, au fost sacrificați pentru alte „priorități” politice.

„Distrugerea sistemului de poliție este deja o chestiune atât de vizibilă încât avem două situații sumbre: cei din sistem vor să plece (pensie sau demisie) iar în instituțiile de învățământ aparținând MAI, de la concurență de 10 pe un loc, am ajuns la 0,5 candidați pe un loc”, susțin sindicaliștii Europol, care au decis, împreună cu liderii Sindicatului Național al Polițiștilor de Penitenciare – SNPP, sub coordonarea reprezentanților Federației PUBLISIND și ai Blocului Național Sindical la care sunt afiliați, organizarea unui calendar comun de proteste, inclusiv prin acțiuni de încetare voluntară a activității.

„Astfel, în urma analizării juridice a cadrului legislativ, în contextul în care polițiștii nu au voie să declanșeze „grevă”, pentru a atrage atenția decidenților politici, am identificat două forme de protest pe care le vom pune în aplicare prin implicarea activă a tuturor polițiștilor. Este vorba despre:

1. Sincronizarea polițiștilor pentru ca la nivelul fiecărui inspectorat, aceștia să lipsească MOTIVAT de la serviciu pentru 1 zi în cursul lunii iunie, ca urmare a donării de sânge la centrele de transfuzie sanguină (…) Avem semnale până la acest moment că 30% dintre polițiștii de la nivelul fiecărui inspectorat sunt de acord să doneze, ceea ce înseamnă între 100 și 500 polițiști la nivelul fiecărei unități de poliție.

2. Sincronizarea demersului privind întârzierea de la serviciu pentru 4 sau 6 ore. Vom stabili o zi în care polițiștii, în special cei operativi din zona ordinii publice și rutierei, să întârzie de la serviciu pentru 4 ore, cei care lucrează în schimburi de 8 ore și pentru 6 ore, cei care lucrează la program de 12 ore. Această faptă nu este incriminată ca fiind abatere disciplinară”, au mai informat reprezentanții polițiștilor.

Sindicatul mai anunță că marți, 30 mai, în ziua în care profesorii sunt la Cotroceni, ei se vor afla în fața MAI, pentru a protesta față de „colapsul sistemului de poliție, lipsa de personal și bătaia de joc la adresa profesiei de polițist”.

M. Nedelcu