-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:20
No menu items!

Sindicatul Europol îl acuză pe ministrul Lucian Bode că „instaurează totalitarismul”: „Nici în vremea comunismului nu se făcea așa”

spot_img

Sindicatul Europol susţine, într-un comunicat de presă postat și pe contul de Facebook al organizației, că ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, le-ar fi cerut conducătorilor de unităţi de Poliţie să nu invite sindicatele la activităţile de bilanţ. Sindicatul exemplifică cu ședința de evaluare a activităţii Poliţiei Capitalei. „Ni s-a comunicat faptul că în acest an activitatea de evaluare activităţii DGPMB se realizează doar cu «personalul» propriu”, arată Europol. O replică a venit de la Poliţia Capitalei ai cărei oficiali susțin, însă, că evaluarea se face în mai multe etape, invitaţii fiind stabiliţi în funcţie de temele abordate. „Activitatea de se desfăşoară cu personalul propriu, urmând ca dialogul cu sindicatele să se organizeze într-un alt format”, precizează reprezentanții Poliției Capitalei. 

„Situaţie fără precedent în Ministerul Afacerilor Interne, «doctorul» în energie Bode a remis o adresă către structuri, pe care a clasificat-o pentru a nu avea acces la ea, prin care le interzice conducătorilor de unităţi să invite organizaţiile sindicale la activităţile de bilanţ”, au reclamat sindicaliştii de la Europol.

Ei susțin că au solicitat conducerii Poliţiei Capitalei să confirme dacă bilanţul activităţii pentru anul 2022 se va realiza în locaţia şi la ora pe care sindicatul le-a primit ”pe surse”.

„Răspunsul lor însă ne-a confirmat cele mai mari temeri, MAI este confiscat de un om politic (…). Ni s-a comunicat faptul că în acest an activitatea de evaluare activităţii DGPMB se realizează doar cu «personalul» propriu. Domnul «doctor» Bode instaurează totalitarismul în MAI. De fapt, dacă stăm să ne gândim mai bine, şi pe vremea comunismului, «bilanţurile» nu se făceau cu uşile închise”, au afirmat reprezentanţii Sindicatului Europol care au cerut demisia ministrului Bode.

În replică, Serviciul Informare şi Relaţii Publice din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti a transmis că evaluarea activităţii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti în anul 2022 are mai multe etape, iar participanții se stabilesc în funcţie de temele abordate.

„Activitatea de astăzi se desfăşoară cu personalul propriu, urmând ca dialogul cu sindicatele să se organizeze într-un alt format. Ne exprimăm deschiderea la dialog social cu toţi partenerii instituţionali, în limitele legale şi către transparenţă, informaţiile de interes public privind activitatea Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti urmând a fi comunicate public”, a precizat Poliţia Capitalei.

Raluca Dan