-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:14
No menu items!

Sindicatul Europol face mișto de amenzile pe care ar trebui să le dea polițiștii în noile condiții pandemice: Al doilea job – croitor, inginer textil, designer şi specialist în microfibre

spot_img

Sindicatul Europol a transmis că, odată cu intrarea în vigoare noii Hotărâri de Guvern prin care poliţiştii vor trebui să verifice tipul şi calitatea măştilor de protecţie purtate de populaţie, dacă sunt medicale sau nu, că oamenii legii îşi vor putea asigura un al doilea job, în funcție de îndemânarea fiecăruia.

”Printre cele mai de interes meserii sunt cele de: croitor-filator, inginer textil, designer vestimentar şi specialist în microfibre. Aceştia vor putea da de asemenea sfaturi dacă tipul mască purtată se asortează cu pardesiul sau cu tocurile de la pantofi, putând acorda astfel calificative şi apreciind dacă oamenii au sau nu stil”, au transmis sindicaliştii.

Postarea Sindicatului Europol se încheie cu o solicitare către minstrul de Interne, Lucian Bode, care ar putea să le arate subordonaților, într-o lecție demonstrativă, cum pot verifica calitatea măștii unei persoane.

”Reiterăm faptul că poliţiştii nu au fost instruiţi şi nici nu au cunoştinţele necesare pentru acest tip de verificări aberante”, au mai transmis sindicaliştii.

Hotărârea de Guvern prevede ca începând de sâmbătă, 8 ianuarie, ”în toate spaţiile publice închise şi deschise, se poate institui obligativitatea purtării măştii de protecţie de tip medical sau FFP2, astfel încât să acopere nasul şi gura, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 13 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare”.

Marilena Nedelcu