1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 22:29
No menu items!

Sindicatele din Sănătate amenință cu greva din cauza tăierii sporului pentru condiții vătămătoare

spot_img

Sindicaliştii Promedica au anunţat, luni, că se află în grevă japoneză, ei fiind nemulţumiţi de proiectul de lege privind modificarea OUG 114, „prin care se limitează sporul pentru condiţii vătămătoare pentru bugetari”.

 

Sindicaliştii susțin că modificarea acordării sporului pentru condiții vătămătoare are drept consecinţă pierderi salariale pentru angajaţii din sistem.

„Ne dorim să tragem un puternic semnal de alarmă Guvernului şi reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii cu privire la aspecte importante, care afectează în mod grav sistemul de sănătate, personalul medical şi pacienţii! Solicităm dialog, dezbatere, asumare, transparenţă. Modul în care reprezentanţii Guvernului şi Ministerului Sănătăţii aleg să îi trateze pe medici este total incorect, şi neasumat. Ne dorim respectul cuvenit pentru munca făcută zi de zi în spitale şi colaborare, nu măsuri luate peste noapte, fără a exista dezbatere, dialog şi a cântări consecinţele directe şi indirecte”, anunţă un comunicat de presă al USMR Alianţa Medicilor, citat de mediafax.ro.

Conform sursei citate, peste 11.000 de angajaţi din sistemul de sănătate vor avea pierderi salariale din 2020, iar peste 50.000 în următorii doi ani. Sindicaliştii cer scoaterea OUG 114 din procesul de transparenţă decizională pentru a fi mai întâi dezbătut şi discutat cu organizaţiile sindicale.