6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 21:53
No menu items!

Sindicate: Decizia CCR pentru ora de religie bulversează elevii și școlile

spot_img

Decizia Curții Constituționale privind ora de religie în școli, publicată în Monitorul Oficial în data de 23 ianuarie, produce repercusiuni atât asupra elevilor, cât și asupra profesorilor care predau această disciplină

manuale scoala

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ consideră că modificările care au loc în timpul anului școlar dau peste cap sistemul de învățământ. Elevii care nu vor opta pentru frecventarea orei de religie pot rămâne nesupravegheați, iar unii profesori își pierd locul de muncă la jumătatea anului școlar.

Nu întâmplător a fost introdus în Legea Educației Naționale un articol, conform căruia orice modificare intră în vigoare la începutul anului școlar, respectiv universitar următor celui în care a fost adoptată prin lege.

președintele FSLI, Simion Hăncescu

Potrivit acestuia, parlamentarii din cele două comisii de învățământ din Senat și Camera Deputaților, împreună cu reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării Științifice, trebuie să găsească o soluție la această problemă, aplicabilă până la finalul acestui an școlar, și o altă soluție care să reglementeze statutul orei de religie începând cu anul școlar 2015-2016.

De asemenea, sindicatele spun că este important și ce se va întâmpla cu elevii care nu optează pentru ora de religie, în timp ce colegii lor participă la curs. Iar acest lucru trebuie reglementat tot de legiuitor.

M. N.