4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 20:45
No menu items!

Sindicaliștii din Sănătate cer măsuri urgente pentru plata salariilor

spot_img

Federația Sanitas cere soluții urgente pentru asigurarea salariilor angajaților din Sănătate, după ce ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a afirmat că 74.000 de salariaţi din sistemul medical, mai precis medici şi asistenţi din UPU, plus personal din DSP-uri, din serviciile de Ambulanţă și rezidenţi, nu au asigurat în acest moment salariul pe care trebuie să-l primească pe 15 decembrie.

“Domnule Ministru Cseke Attila, domnilor guvernanți și domnilor parlamentari, salariații din Sănătate, cu atât mai mult cei din UPU, Ambulanță, DSP-uri etc., storși de vlagă și cu moralul la pământ, vă somează să veniți cu soluții concrete și imediate pentru a le asigura salariile!

Eroi sau nu, ei sunt soldați într-o armată ce nu își permite ca ei să depună armele!”, a transmis Federația Sanitas.

În urmă cu o zi, ministrul Sănătății, Cseke Attila, a declarat că nu sunt bani pentru salariile din decembrie pentru 74.000 de angajați din Sănătate.

Attila a precizat însă că situaţia nu este deocamdată gravă, putând fi găsite în următoarele zile soluții, adică fie o rectificare bugetară, „dar este nevoie de Guvern instalat pentru asta” sau o altă soluţie legală.

Preşedintele PSD a și dat asigurări, astăzi, că România va avea Guvern săptămâna viitoare, iar rectificarea bugetară va fi o prioritate și salariile din Sănătate vor fi plătite la timp.

                                                                                                                    Adina Silav