-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:38
No menu items!

Sindicaliștii din Sănătate avertizează: În plin război, Guvernul înjumătățește armata

spot_img

Federația Sanitas a reacționat după ce Ministerul Sănătății a publicat proiectul care prevede obligativitatea certificatului verde, care atestă vaccinarea, trecerea prin boală sau testarea, pentru personalul medical, avertizând că nu se va mulțumi cu declarații publice, ci își asumă să folosească în perioada următoare toate pârghiile legale posibile pentru a împiedica adoptarea acestui proiect de lege.

Federația Sanitas, cea mai mare federație reprezentativă la nivel de sănătate din România, se declară împotriva măsurilor dure care ar putea fi luate împotriva cadrele medicale.

“Aţi mai văzut vreodată un general care, în plin război, îşi înjumătăţeşte cu bună ştiinţă armata? Dacă nu, aveți acum ocazia! În plin război epidemiologic, cu localități care intră sub cod roșu de Covid de la zi la zi, guvernul Cîțu lansează proiectul de lege care obligă personalul angajat în unitățile sanitare publice și private, SUB AMENINȚAREA CU SUSPENDAREA ȘI APOI DESFACEREA CONTRACTULUI DE MUNCĂ, să facă dovada:

  1. fie a vaccinării anti-COVID;
  2. fie a trecerii prin boală în ultimele șase luni;
  3. fie a unui rezultat negativ certificat al unui test RT-PCR / antigen rapid, costurile testării fiind suportate de angajat!”, a scris organizația pe Facebook.

Sindicaliștii din Sănătate susțin că, în aceste condiții, peste o lună de la publicarea în Monitorul Oficial a legii, probabil că aproape jumătate dintre angajații din sănătate vor avea contractul de muncă desfăcut.

“Cu alte cuvinte, domnule ”general Cîțu”, vei reuși să-ți înjumătățești singura ”armată” care luptă cu pandemia, exact în perioada de vârf a valului 4! Când știi că ATI-urile sunt pline! Când știi că nu ai personal medical suficient iar cel existent este hăituit deja de un an și jumătate de criză sanitară! Când rata de infectare crește vertiginos de la o zi la alta! Când ești conștient că partidul tău, aflat la guvernare (partid la care ți-ai dorit din răsputeri să fii ales președinte), tocmai a desfășurat un congres cu 5.000 de oameni prezenți sub același acoperiș, sfidând orice  lege și orice bun-simț!

Cum reușește un guvern liberal (care prin definiție ar trebui să susțină idei fundamentale precum constituționalismul sau protecția drepturilor și libertăților individuale) să gândească o astfel de măsură în cel mai prost context cu putință? Nu pot fi decât trei variante de răspuns:

  1. Dintr-o totală lipsă de gândire strategică.
  2. Dintr-o totală lipsă de considerație pentru eforturile și sacrificiile celor care lucrează în sistemul sanitar!
  3. Dintr-un interes care nu are nimic de-a face nici cu logica unei conduceri raționale, nici cu nevoile și drepturile cetățenilor acestei țări! “, precizează Sanitas.

                                                                                                               Adina Silav

Guvernul introduce vaccinarea obligatorie pentru personalul medical