-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:47
No menu items!

Sindicaliștii de la Metrorex anunță că suspendă greva, dar țin închis până sâmbătă. Transmit bucureștenilor „Multă sănătate!”

spot_img

Negocierile de la Prefectura Capitalei cu reprezentanții Metrorex s-au încheiat. Sindicaliștii nu se grăbesc să dea drumul la trenuri. „Pentru ce să le dăm drumul, pentru o jumătate de oră?”, a comentat unul dintre sindicaliștii care a ieșit de la negocierile cu prefectul Capitalei la ora 18.20. Metroul va fi repornit în Capitală, sâmbătă, 27 martie.

Un reprezentant al sindicatului a anunțat că renunță la protest încă din această seară. ”Imediat vom elibera metroul. În sfârșit domnul Drulă au recunoscut că sindicatul este cel cu care trebuie să discute”, a spus acesta la ieșirea de la negocieri.

El a spus că principala revendicare este să nu fie scăzute salariile și să fie făcute angajări.

”Am obținut ca săptămâna viitoare să ne vedem zi de zi referitor la: deficitul de personal pentru că tot scandalul a pornit de la disponibilizări. Deficitul a ajuns la 1200 de persoane, înseamnă 25% din personal. Ajunsesem în poziția să ne fie frică să ne mai facem treaba, să ne ducem la pușcărie sau să murim. Dl ministru Drulă și dl prim-ministru au făcut un buget care blochează activitatea Metrorex”, a spus sindicalistul.

Chestionat de jurnaliști dacă protestul de v ineri are legătură cu eliberarea spațiilor comerciale din subteranul metrolului sindicalistul a răspuns că „nu are nicio legătură”.

”Nu are nici o legătură protestul spontan cu somația de eliberare a spațiilor comerciale”, a mai spus reprezentantul sindicatului.

Circulația la metrou va fi reluată în cursul zilei de sâmbătă, 27 martie, a anunțat sindicalistul.

Întrebat ce le transmite bucureștenilor care nu au cu ce să se întoarcă acasă, acesta a răspuns: „Le transmit multă sănătate”.