2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:24
No menu items!

Sindicaliștii de la Porțile de Fier, în GREVĂ japoneză

spot_img

Sindicaliștii de la Porțile de Fier declanșează, miercuri, grevă japoneză

 portile de fier

Sindicaliștii de la Porțile de Fier vor declanșa, începând de miercuri, grevă japoneză, pentru a atrage atenția conducerii Ministerului Economiei și a Guvernului României asupra situației critice în care se află Sistemul Energetic Național, în mod special Sectorul Hidroenergetic, potrivit unui comunicat al organizației sindicale.

Considerăm că, în acest moment, sectorul hidroenergetic se află într-o stare extrem de dificilă cauzată în mod exclusiv de factorii decizionali care se află la conducerea acestuia, situație ce poate genera oricând consecințe deosebit de grave pentru sistemul energetic. Atât Hidroelectrica, cât și Hidroelectrica — Serv sunt manageriate de persoane care nu au competențe nici profesionale — specifice domeniului, și nici manageriale. De fapt, acestea, prin comportamentul și deciziile adoptate, dovedesc că servesc mai degrabă interesele unor grupări de interese, altele decât pe cele ale societăților și ale economiei naționale.

Cristinel Popescu
președintele Sindicatului Porțile de Fier

Potrivit sursei citate, Sindicatul Porțile de Fier acționează în numele și pentru un număr de 1.100 de salariați din cadrul Hidroelectrica — Serv. Greva japoneză va presupune continuarea lucrului de către salariați, fără afectarea procesului de producție.

 D.M.