Material prezentat de Fundația România Autentic
În 1900, din mai și până în noiembrie, lângă familia regală venea toată aristocrația vremii și orașul Sinaia devenea un mic Versailles românesc.
Istoria orașului de la poalele Bucegilor se leagă de castelul Peleș, în vecinătatea căruia, la finalul secolului XIX și începutul celui de-al XX-lea au început să apară vile frumoase, cu stiluri diferite, scrie istorie-pe-scurt.ro. Dintre personalitățile care și-au construit astfel de edificii putem enumera: prințul Dimitrie Ghica, Al. Lahovari, Take Ionescu, V.A. Urechia, Constantin Argetoianu, prințul Știrbei, etc. De asemenea, apar hoteluri: Palace, Regal, Ungarth, Caraiman ( aici trăgeau miniștrii străini acreditați în România.), etc.
Cristache Ciolac distra lumea cu romanțe la modă, Ungarth organiza în fiecare sâmbătă baluri, iar orchestra simfonică a lui Dinicu era nelipsită. La castelul Peleș se țineau dejunuri și ospețe. Cafeaua se savura în marele salon sub cerul albastru, acoperișul desfăcându-se la un apăsat de buton, după cum amintește publicația citată. În camera de muzică a reginei Elisabeta erau adesesa invitați scriitorul Pierre Loti, doamnele Mavrogheni, Poenaru, Băicoianu, Zoe Bengescu, Elena Văcărescu ș.a. Se făceau plimbări în grădina palatului sau în împrejurimi. Toate acestea intraseră în obiceiurile fiecărei veri. Sinaia era ”locul de predilecție al boierilor, în care mocofanii nu erau admiși decât cel mult 24 de ore să dea o raită prin fața castelului și să mănânce la umbră sub brad” spunea Radu D. Rosetti.
Între cei care veneau la Sinaia erau și oamenii de litere. Alecu și Nestor Urechia au scris pagini memorabile despre Bucegi. Scriitoarea Bucura Dumbravă a scris la Sinaia romanele „Haiducul” și „Pandurul”. Inspirându-se din legenda lui Iancu Jianu și faptele lui Tudor Vladimirescu, Constantin Dobrogeanu-Gherea, propietarul restaurantului Gării din Ploiești, își luase o vilă la Sinaia.
La Sinaia își aduce familia și I.L. Caragiale, care închiria o casă de la soții Gentilini, în cartierul Izvor. Afluența vilegiaturiștilor în acest oraș este pentru Caragiale subiect a patru din ”Momentele” sale, scrise în 1899-1901, pe care le publică în ”Universul”. Cea mai izbutită schiță a lui celui mai mare dramaturg român referitoare la Sinaia este ”Tren de plăcere”. Caragiale dă o descriere fidelă a Sinaiei la 1900: ”Pentru cine nu e deprins să se cațere pe munți, putând trece ca o capră din Valea Prahovei în a Ialomiței, Sinaia nu se poate compara mai nimerit decât cu un stomac: o încăpere mai mult sau mai puțin largă, având două deschizături destul de strâmte. Te-a înghițit Sinaia, nu mai poți ieși decât ori pe sus, spre miazănoapte, către Predeal, ori pe jos, spre miazăzi, către Comarnic”.
Olimpia Diaconiuc