1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 21:42
No menu items!

Simularea pentru evaluarea națională începe luni

spot_img

Elevii claselor a VIII-a încep luni, 5 februarie, simularea evaluării naționale, care se va desfășura pe parcursul a trei zile.

Simularea pentru evaluarea națională va cuprinde trei materii: Limba și literatura română, Matematică și Limba și literatura maternă.

Luni, 5 februarie, elevii vor susține testul la Limba și literatura română, în care vor avea de analizat două texte și de redactat o compunere.Marți, 6 februarie, va fi testul la Matematică, algebră și geometrie.Miercuri, 7 februarie, se va susține testul la Limba și literatura maternă, acolo unde este cazul.

Rezultatele Simulării vor fi afișate pe 23 februarie și nu se trec în catalog decât la cerere. 

Exact ca la testările care vor avea loc în vară, elevii vor avea la dispoziție două ore pentru a rezolva subiectele, care sunt tipărite sub forma unor broșuri față-verso.

Regulile Simulării pentru Evaluarea Națională

Elevii trebuie să ajungă la școală până la ora 8:30, când se închid porțile. Simulările vor începe la ora 9:00.  

Elevii nu au voie să intre în școli cu cărți, caiete, ghiozdan, telefonul mobil, tabletă sau orice alt obiect. Acestea vor fi preluate de supraveghetori și păstrate până la încheierea simulării.

Elevii vor putea intra în clase doar cu instrumentele de scris (stilou sau pix cu cerneală albastră și creion cu radieră), cartea de identitate și o sticlă cu apă.  Profesorii supraveghetori au obligația să se asigure că elevii nu pot copia. Pentru copierea elevii vor fi eliminați imediat din examen.

Emanuel Stan