-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:17
No menu items!

Simona Halep, în semifinale la Sydney

spot_img

Simona Halep, numărul doi mondial, s-a calificat, miercuri, în semifinalele turneului WTA de la Sydney, dotat cu premii totale de 687.900 dolari, după ce a învins-o pe Karolina Pliskova (Cehia), a cincea favorită, cu 6-4, 7-5.

Halep va lupta pentru ultimul act al competiției, joi, 14 ianuarie, împotriva rusoaicei Svetlana Kuzneţova, care, la rându-i, s-a impus în două seturi în fața italiancei Sara Errani, scor 7-6, 6-0. Rusoaica a revenit senzațional după ce în primul set a fost condusă cu 5-1.

Miercuri, Simona Halep a luptat pentru calificarea în semifinale împotriva numărului 11 mondial, Katerina Pliskova. Românca a pierdut game-ul inaugural, dar, după două break-uri consecutive, a condus cu 5 la 1. A închis, în final, setul cu 6 la 4, după 40 de minute. 

În actul secund, după 10 game-uri în care fiecare dintre jucătoare şi-a pierdut de câte două ori serviciul, scorul era egal, 5 la 5. Simona a reuşit un break şi apoi a servit pentru câştigarea meciului.

R.D.