-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:01
No menu items!

Simona Halep, premiată de Universitatea Ovidius din Constanța

spot_img

Finalista de la Roland Garros a primit propunerea ca pe viitor să devină cadru didactic la Universitatea Ovidius

simona-halep-premiata

Simona Halep a fost premiată, vineri, de reprezentanții Universității Ovidius din Constanța, pentru performanțele obținute la turneul de la Roland Garros și pentru promovarea sportului românesc.

Tenismena română a primit o medalie, o diplomă de excelenţă şi un buchet de flori din partea lui Ion Bordeianu, rector interimar al Universităţii Ovidius din Constanţa. De asemenea, ea a primit propunerea ca pe viitor să devină cadru didactic la Facultatea de Educație Fizică și Sport, potrivit ziuaconstanta.ro.

Finalista de la Roland Garros a semnat în cartea de onoare a universităţii şi le-a dăruit gazdelor sale mingi de tenis, una fiind de la turneul de la Paris.

Ion Bordeianu a precizat că va propune Senatului universităţii ca Simonei Halep să-i fie acordat şi titlu onorific de cadru didactic asociat.

Constanța este locul meu de suflet și cu siguranță mă voi întoarce aici. Este un moment frumos pentru mine și chiar mi-am dorit să merg la Facultatea de Educație Fizică și Sport.

Simona Halep

Simon Halep a fost nominalizată la titlul de jucătoare a lunii mai, alături de Maria Sharapova şi Serena Williams. Ea a fost votată de peste 291.000 de oameni pe site-ul wtatennis.com, însă, câştigătoarea titlului de „Jucătoarea lunii Mai” a fost aleasă Maria Sharapova, de către oficialii WTA.

Simona Halep, finalistă la Roland Garros, ocupă locul 3 în ierahia jucătoarelor profesioniste de tenis.

D.M.