4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 18:51
No menu items!

Simona Halep, învinsă de Ana Ivanovici la Turneul Campioanelor

spot_img

Tenismena română este oficial pe primul loc în grupă şi o va întâlni pe poloneza Agnieszka Radwanska în semifinalele Turneului Campioanelor

simona halep

Simona Halep, locul 4 WTA, a fost învinsă, vineri, cu scorul de 6-7 (7), 6-3, 3-6, de sportiva sârbă Ana Ivanovici, locul 7 WTA, în ultimul meci al Grupei Roșii a Turneului Campioanelor. Tenismena română încheie grupa pe primul loc şi o va întâlni în semifinale pe poloneza Agnieszka Radwanska, ocupanta locului 2 din Grupa Albă.

Tot vineri, jucătoarea daneză de tenis Caroline Wozniacki, locul 8 WTA, a învins-o cu scorul de 6-2, 6-3, pe sportiva cehă Petra Kvitova, locul 3 WTA, în ultimul meci al Grupei Albe a Turneului Campioanelor.

Caroline Wozniacki a câştigat grupa cu trei victorii din trei meciuri şi s-a calificat în semifinale alături de poloneza Agnieszka Radwanska, locul 6 WTA, care a pierdut, tot vineri, ultimul ei meci, cu Maria Şarapova.

Simona Halep a câştigat un set în meciul cu Ana Ivanovici, echivalent cu eliminarea sportivei sârbe şi calificarea Serenei Williams, numărul unu mondial, în semifinalele Turneului Campioanelor.

Astfel, Williams, învinsă de Halep, va ocupa locul 2 în Grupa Roşie şi o va întâlni pe câştigătoarea Grupei Albe, daneza CarolineWozniacki, locul 8 WTA.

În cealaltă semifinală, vor evolua Simona Halep, locul 4 WTA, şi poloneza Agnieszka Radwanska, locul 6 WTA şi locul 2 în Grupa Albă.

Meciurile din penultimul act al competiţiei de la Singapore se vor disputa sâmbătă.