-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:35
No menu items!

Simona Halep a revenit pe locul 3 în clasamentul mondial

spot_img

Românca, câştigătoarea turneului de la Dubai, a revenit pe locul 3 de pe poziţia a patra şi are 6.571 de puncte

simona halep

Jucătoarea de tenis Simona Halep a revenit pe locul 3 mondial, în timp ce Irina-Camelia Begu a urcat un loc în clasamentul WTA dat publicităţii luni şi se află pe poziţia 33, cea mai bună clasare din carieră.

Irina-Camelia Begu, semifinalistă la turneul de la Rio de Janeiro, a acumulat 1.433 de puncte.

Halep, câştigătoarea turneului de la Dubai, a revenit pe locul 3 de pe poziţia a patra şi are 6.571 de puncte.

Monica Niculescu a coborât de pe 61 pe 62, cu 853 de puncte, iar Alexandra Dulgheru a înregistrat o urcare, de pe poziţia 97 pe 94, cu 602 de puncte.

În top 200 se mai află Andreea Mitu – locul 110 cu 508 de puncte, urcare de pe 117, Sorana Cîrstea – locul 143 cu 389 de puncte, coborâre de pe 116, şi Ana Bogdan – urcare de pe locul 191 pe 178, cu 289 de puncte.

La dublu, Monica Niculescu este jucătoarea română cel mai bine clasată. Niculescu a urcat de pe locul 48 pe 47, cu 1600 puncte. Irina-Camelia Begu a coborât de pe poziţia 49 pe 54, cu 1395 de puncte, iar Raluca-Ioana Olaru a coborât de pe 61 pe 63, cu 1238 de puncte.

Primele zece locuri în clasamentul WTA de simplu sunt ocupate de următoarele sportive:

1. Serena Williams (SUA)  – 9.592 puncte

2. Maria Şarapova (Rusia) –  8.210 puncte.

3. Simona Halep (România)  – 6.571 puncte.

4. Petra Kvitova (Cehia) – 6.395 puncte.

5. Caroline Wozniacki (Danemarca)  – 4.730 puncte.

6. Ana Ivanovici (Serbia)  – 4.425 puncte.

7. Eugenie Bouchard (Canada)  – 4.365 puncte.

8. Agnieszka Radwanska (Polonia)  – 4.025 puncte.

9. Ekaterina Makarova (Rusia) – 3.420 puncte.

10. Andrea Petkovici (Germania)  – 3.150 puncte.

R.D.