-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:47
No menu items!

Simona Halep a pierdut în sferturi la Gippsland Trophy, după o accidentare

spot_img

Simona Halep, numărul doi mondial, a fost învinsă vineri de rusoaica Ekaterina Alexandrova, cu 6-2, 6-1, în sferturile de finală ale turneului Gippsland Trophy (WTA 500), de la Melbourne, Australia.

Simona Halep a câștigat primele două game-uri, însă apoi a apărut o cădere inițial inexplicabilă, potrivit digisport.ro. La 0-2, Alexandrova a crescut mult în joc, a impus ritmul, controlând meciul cu lovituri puternice, reușind astfel să câștige următoarele cinci game-uri. 

La finalul celui de-al șaptelea game din meci, Simona Halep a cerut intervenția medicului pe teren, acuzând probleme la spate, acesta fiind, de altfel, și motivul căderii din joc. Chiar dacă problemele erau evidente, românca a continuat meciul, însă nu a mai reușit să atingă nivelul din meciurile trecute sau chiar din primele două game-uri

Halep s-a retras din turneul de dublu, în care urma să joace un joc alături de Daria Gavrilova, după numai câteva ore.

În primul tur de la Australian Open, turneu care va începe luni, la Melbourne, Simona Halep, numărul doi mondial şi a doua favorită, ar urma să joace cu australianca Lizette Cabrera.