3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 13:35
No menu items!

Și mașinile parcate regulamentar ar putea fi ridicate de autorități! Cum s-ar putea trezi șoferii fără ele

spot_img

Și mașinile parcate regulamentar ar putea fi ridicate de autorități. Este vorba despre un proiect de ordonanță aflat în dezbatere publică la Ministerul Afacerilor Interne, potrivit căruia un autovehicul parcat regulamentar va putea fi relocat, la cererea Poliției, în cazul în care în zonă se desfășoară lucrări sau dacă este nevoie de eliberarea zonei pentru intervenția serviciilor de urgență. 

În prezent, legislația rutieră stabilește reguli doar pentru ridicarea mașinilor staționate neregulamentar. 

Potrivit noului proiect, vehiculele staționate regulamentar pe drumurile publice vor putea fi relocate în situațiile în care este necesară protejarea interesului public general.

Polițiștii de la Rutieră sau, în anumite cazuri, cei locali, vor putea dispune relocarea vehiculelor staționate regulamentar, atunci când această măsură este necesară pentru a permite:

-efectuarea unor lucrări sau prestarea unor servicii publice de interes național sau local;

-intervenția serviciilor de urgență în vederea prevenirii sau limitării efectelor unor accidente, calamități sau dezastre;

-instituirea unor măsuri de ordine și siguranță publică.

Măsura relocării unui vehicul se va stabili fie din oficiu, fie la solicitarea administrației publice locale, administratorului drumului public sau a instituțiilor care intervin în cazul unor accidente, calamități sau dezastre (pompieri, ambulanță etc.).

Vehiculele ridicate în aceste situații se vor reloca în spații cu destinația de parcare ori în locuri special amenajate pentru depozitarea vehiculelor ridicate ca urmare a staționării neregulamentare, aflate pe raza aceleiași unități administrativ teritoriale.

În situația relocării unui vehicul, contravaloarea cheltuielilor pentru ridicarea, transportul, parcarea ori depozitarea acestuia va fi suportată de către administrația publică locală sau de către administratorul drumului public. În orice caz, proprietarul vehiculului relocat nu va trebui să plătească nimic la relocarea mașinii, scrie avocatnet.ro.

                                                                                                      Adina Bucur Silav