-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:54
No menu items!

Și angajaţii din domeniile Cultură-Media, în prag de proteste

spot_img

Federaţia Cultură şi Mass-Media FAIR-MediaSind se solidarizează cu cei peste 150.000 de angajaţi din şcoli şi cadre didactice, membri ai federaţiilor sindicale din Educaţie, care au intrat în grevă generală pe termen nelimitat începând cu data de 22 mai 2023.

„Alături de colegii din organizaţia la care suntem afiliaţi cu drepturi depline, CNSLR- Frăţia, susţinem eforturile membrilor Federaţiei din Educaţie Spiru Haret, dar şi a celorlalte organizaţii din Educaţie care protestează, inclusiv în stradă, împotriva aroganţei de care dau dovadă actualii reprezentanţi ai Puterii.(…) Condiţiile degradante de muncă şi viaţă în care au ajuns dascălii, dar şi majoritatea lucrătorilor din România, salariile de mizerie şi deteriorarea condiţiilor de trai sunt singurele motive care au dus la declanşarea acestor proteste legitime. Guvernul României trebuie să ţină cont de asigurarea unui sistem de învăţământ de calitate la standarde europene şi să nu subestimeze rolul şi importanţa Educaţiei”, au transmis, joi, reprezentanţii FAIR MediaSind.

Federaţia FAIR-MediaSind atrage atenţia că şi membrii afiliaţi din Cultură şi Mass-Media se află în prag de proteste „din cauza aroganţei cu care sunt trataţi de către actualul ministru al Culturii, Lucian Romaşcanu”, care a eliminat sindicatele din procesul de dialog social, dar şi de către unii şefi numiţi politic în fruntea unor instituţii din domeniu, cum ar fi Radiodifuziunea Română.

„În consecinţă, Federaţia FAIR-MediaSind cere Guvernului României ca în cel de-al 24-lea ceas să dea dovadă de responsabilitate şi să negocieze cu organizaţiile reprezentative ale sindicatelor pentru a găsi împreună soluţiile de dezamorsare a conflictelor prezente şi viitoare”, mai menţionează sursa citată.

                                                                                                                   Adina Silav