5.2 C
București
marți, 3 decembrie 2024 - 19:55
No menu items!

Sfinții Petru și Pavel, sărbătoriți pe 29 iunie. Cea mai puternică rugăciunea de rostit în ziua în care se deschid Cerurile

spot_img

Creștin-ortodocșii îi celebrează astăzi pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Peste jumătate de milion de români își sărbătoresc onomastica, iar ziua este marcată de o serie de tradiții și obiceiuri menite să-i protejeze pe credincioși. 

Sfinții Petru și Pavel sunt considerați două dintre cele mai importante figuri în creștinismul ortodox. Sunt sărbătoriți împreună pe 29 iunie, o zi de mare sărbătoare în calendarul ortodox.

Sfântul Petru, cel întâi chemat

Sfântul Petru, cunoscut și sub numele de Simon, a fost unul dintre cei doisprezece apostoli ai lui Iisus Hristos și este considerat primul episcop al Romei. El este menționat în Noul Testament ca fiind un pescar din Galileea, care a fost chemat de Iisus să devină „pescar de oameni”. Printre evenimentele semnificative din viața sa se numără:

– Confesiunea lui Petru: Petru a mărturisit că Iisus este Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu (Matei 16:16).

– Tăgăduirea și reabilitarea: Deși Petru l-a negat pe Iisus de trei ori înainte de răstignirea Sa, după înviere, Iisus i-a oferit ocazia să-și reafirme dragostea de trei ori.

– Primul lider al Bisericii: După Înălțarea lui Iisus, Petru a devenit unul dintre liderii de frunte ai Bisericii primare, având un rol important la Sinodul de la Ierusalim.

Sfântul Pavel, evreul fariseu care a devenit misionar al lui Hristor

Sfântul Pavel, cunoscut inițial ca Saul din Tars, a fost un evreu fariseu care a persecutat inițial creștinii. Convertirea sa la creștinism a fost dramatică, având loc în timpul unei călătorii spre Damasc. După această experiență, Pavel a devenit unul dintre cei mai zeloși misionari ai creștinismului timpuriu. Aspecte esențiale din viața sa includ:

– Misiunile sale: Pavel a întreprins mai multe călătorii misionare prin Imperiul Roman, propovăduind Evanghelia și înființând biserici.

– Epistolele: El este autorul mai multor epistole din Noul Testament, care sunt fundamentale pentru teologia creștină.

– Martiriul: Pavel a fost arestat și, conform tradiției, a fost martirizat la Roma, în timpul domniei împăratului Nero.

Sărbătoarea Sfinților Petru și Pavel: ziua în care Cerurile se deschid

În credința ortodoxă, sărbătoarea Sfinților Petru și Pavel este precedată de o perioadă de post care poate varia, în funcție de data Paștelui.

Această zi este considerată una de mare importanță, marcând unitatea și misiunea apostolică a Bisericii.

În timpul acestei sărbători, se fac slujbe speciale, iar credincioșii aduc cinstire celor doi mari apostoli.

Sfinții Petru și Pavel sunt venerați nu doar pentru rolul lor în răspândirea creștinismului, ci și pentru exemplul lor de credință și sacrificiu. Ei sunt considerați modele de curaj, dedicare și iubire pentru Hristos și Biserica Sa.

Tradiții și superstiții de ziua Sfinților Petru și Pavel

Tradiția spune că, la miezul nopții, cerul se deschide și Sfântul Petru poate fi zărit pentru o clipă așezat la dreapta Tatălui.

Această sărbătoare marchează, de asemenea, mijlocul verii agricole sau perioada secerișului. Sfântul Petru este cunoscut și ca protectorul agriculturii și al recoltelor. În această zi, gospodarii calcă ceapa și usturoiul, pentru a se bucura de recolte bogate.

Se crede că atunci când Sfântul Petru plesnește din biciul său, scânteile care cad se transformă în licurici pe pământ.

Cele mai răspdite superstiții asociate Sărbătorii Sfinților Petru și Pavel spun că persoanele cu pistrui ar trebui să-și spele fața cu apă la miezul nopții, când cântă cocoșul; se spune că astfel, pistruii nu se vor înmulți. Dacă fulgeră de Sfinții Petru și Pavel, nucile și alunele vor fi afectate de viermi.

Astăzi este și sărbătoarea lupilor, așa că nu se pun capcane și nu se folosesc focuri de armă pentru a-i alunga, astfel încât aceste animale sălbatice să fie îmblânzite și să nu fure vitele din gospodării.

În mediul rural, mamele le oferă fiicelor talismane speciale – o pungă roșie în care se păstrează un cățel de usturoi și frunze de pelin. Talismanele sunt purtate timp de trei zile pentru a le proteja pe fete de farmece și de iele, care le-ar putea fura norocul.

Tradiția populară mai spune că, începând din 29 iunie, privighetorile și cucii nu mai cântă și se transformă în șoimi, revenind la forma inițială de Buna Vestire. Femeile nu ar trebui să mănânce mere până în această zi, pentru a-și păstra sănătatea.

Din respect pentru rudele trecute în neființă, fetele și femeile tinere nu au voie să mănânce mere până la ziua praznicului, pentru a nu-i supăra pe cei răposați. După această zi, tinerele pot consuma mere; în schimb, femeile vârstnice pot mânca mere abia la sărbătoarea Sfântului Ilie.

Nu se pun capcane şi lupii nu se alungă cu focuri de armă, pentru ca aceste animale sălbatice să fie îmblânzite şi să nu fure vitele din gospodării.

Cea mai puternică rugăciune către Sfinții Apostoli Petru și Pavel

„Pe Voi, Apostoli slăviţi ai Lui Iisus, Mântuitorul v-a rânduit să fiţi stâlpi ai Bisericii pe care a întemeiat-o.

Pe tine, Sfinte Petre, Mântuitorul te-a ales să fii piatra de temelie a Sfintei Biserici şi ţi-a dăruit harul să-i întăreşti în credinţă pe toţi fraţii tăi.

Pe tine, Sfinte Pavele, Mântuitorul te-a făcut din duşman un ales prieten, iar Duhul Sfânt te-a numit să le arăţi neamurilor toate comorile învăţăturii creştine.

Sfinte Petre şi Sfinte Pavele, amândoi aţi lucrat cu neobosită însufleţire la răspândirea Împărăţiei lui Hristos, pecetluind mărturia devotamentului pentru Mântuitor cu sângele vostru.

La Voi ne rugăm, când osânda unei judecăţi nedrepte se abate asupra vieţii noastre, să-i îndepărtaţi pe farisei din drumul nostru, luându-le cheile puterii, iar cuvântul lor să nu fie lucrător împotriva noastră. Amin.

Acolo, în Împărăţia lui Dumnezeu, vă bucuraţi de vederea Lui în slava cerească. De Acolo, priviţi spre Biserica lui Hristos care călăuzeşte popoarele, pentru ca ele să vadă lumina Evangheliei şi să nu rătăcească drumul care duce la izvoarele tămăduitoare ale harului.

Ne închinăm Vouă, să-L rugaţi pe Mântuitorul nostru să-i lumineze şi să-i apere de orice necaz pe episcopi, pe preoţi şi întregul popor creştin.

Rugaţi-L pe Domnul secerişului să trimită lucrători sârguincioşi în ogorul Tău, pentru ca toţi oamenii de bunăcredinţă să aibă parte de binefacerile pe care le primim de la Dumnezeu prin Sfânta Biserică.

Slăviţi Apostoli Petru şi Pavel, să ascultaţi rugăciunea noastră, credincioşi încercaţi de cumplite necazuri, să fiţi milostivi şi să îndepărtaţi din viaţa noastră furia duşmanilor porniţi să ne doboare cu orice preţ. Amin!”.

Elena Cristea