1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:10
No menu items!

Sfinții Apostoli Petru și Pavel. De ce sunt sărbătoriți împreună

spot_img

Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt prăznuiți în aceeași zi, 29 iunie, deoarece amandoi s-au săvârșit la Roma, din porunca împăratului Nero, Petru fiind răstignit cu capul în jos, iar lui Pavel tăindu-i-se capul, scrie creștinortodox.ro.

Moaștele Sfinților Apostoli Petru și Pavel, potrivit Sinaxarului, au fost puse împreună. Tradiția a consemnat ziua de 29 iunie ca dată a martirajului Sfinților Apostoli Petru și Pavel. 

Cercetările mai noi au stabilit cu o anume precizie că Petru a fost răstignit în anul 64, iar Pavel a fost decapitat în anul 67. 

Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt autori de epistole incluse de Biserică între textele canonice ale Noului Testament (Pavel – 14; Petru – 2).

R.D.