Sfântul Andrei, sărbătorit în toată țara

Potrivit Direcției Informatizate a Persoanei numărul celor care în România poartă numele de Andrei sau Andreea se apropie de 700.000. Sfântul Andrei sau „Întâiul chemat la Apostolie” este prăznuit în fiecare an, pe data de 30 noiembrie.

Cei care poartă prenumele Andrei, Andreea, Andreia, Andrea, Andruța, Andrușca sau Andra îşi sărbătoresc onomastica. Andrei e un sfânt drag românilor si de aceea trebuie cinstit cum se cuvine. Ultima zi a lui noiembrie deschide la români suita sărbătorilor de iarnă, iar în tradiţia populară mai poartă şi denumirea de „cap de iarnă”.

 Andrei a primit Scitia Minor, Dobrogea de azi

După ziua „Cinzecimii”, apostolii au tras la sorţi pământurile pe care le vor creştina. Lui Andrei i-a revenit Scitia Minor, Dobrogea de astăzi. Aici a botezat şi a hirotonit preoţi şi diaconi. Ostenit după lungi călatorii, străbătând dealurile şi hăţişurile pădurii, după ce a sfinţit copacii, izvoarele şi pământul, el a poposit în peştera, care îi poartă astăzi numele.

Ucenicii săi au ajuns în cetăţile de la Istru, aşa cum spun cronicile, care mai consemnează şi faptul că întâiul aşezământ creştin era venerat chiar şi de turci sau tătari. Ei veneau aici să prepare „moscale vindecătoare de boale”. Peştera Sfântului Andrei este situată în apropierea comunei Ioan Corvin, (judeţul Constanţa). Răstignit cu capul în jos de dușmanii lui Hristos

Numele Andrei derivă din grecescul Andreas, care înseamnă „viteaz”, „bărbătesc”. Acesta este un nume grecesc, deși Sfântul Apostol Andrei era iudeu. El a murit ca un adevărat martir pentru credinţa sa nestrămutată. La Patras, lângă Corint, el a fost răstignit cu capul în jos, de duşmanii lui Hristos, pe o cruce în formă de X. În timp ce sufletul său se înălţa la cer, Andrei striga: „Te salut cruce preţioasă care ai fost sfinţită prin corpul Dumnezeului meu şi împodobită cu membrele Sale, ca nişte pietre scumpe!” Dar Sfântul Andrei n-a murit niciodată. El vine în fiecare an la noi, de două mii de ierni încoace, când încep cele mai dragi sărbători ale românilor creştini.

Iconografia bizantină îl înfăţişează pe Sfântul Andrei îmbrăţişând crucea pe care va fi răstignit. El este un bătrân cu chip blând şi frumos, cu părul alb şi cârlionţat. În anul 1204, când cruciaţii latini au prădat Bizanţul, moaştele Apostolului şi crucea pe care a fost răstignit au fost trimise la Roma. Bisericile din Milan, Nola si Brescia au primit părticele din Sfintele Moaşte. La noi în ţară, fragmente din trupul sfântului se păstrează la mănăstirile Hurezi, Secu şi Neamţ.

Alungați din casa Domnului…

La treizeci de kilometri de peştera Sfântului Andrei se află Mănăstirea Dervent. Tradiţia spune despre crucile de aici că au crescut singure, din pământ, pe locul unde cinci ucenici ai Apostolului au fost ucişi. Ele sunt venerate chiar şi de către musulmani. Scrierile atestă faptul că în preajma relicvelor se petrec adevărate minuni. Dobândirea sănătăţii trupeşti, a echilibrului psihic, a liniştii sufleteşti, sunt doar câteva dintre motivele celor ce vizitează locaşul. Furia oarbă a comunismului împotriva credinţei a lovit şi Mănăstirea Dervent.

Trăirea întru Hristos de aici a fost tulburată în 1959. Stareţul de atunci, părintele Elefterie, a fost alungat, casa Domnului, transformată în IAS, iar chiliile au devenit ateliere şi magazii. Oamenii veneau, totuşi, pe ascuns, să se închine la Dervent. De vârfurile unor prăjini lungi îşi agăţau hainele şi le întindeau cu disperare către sfintele cruci ce se aflau închise în spatele unor zăbrele.In 1990 părintele Elefterie a reuşit să se întoarcă. A adus cu sine şi câţiva călugări. Curând după aceasta au început şi lucrările de renovare a aşezamântului şi recuperarea chiliilor. După ce şi-a isprăvit lucrarea, Elefterie a trecut la cele veşnice, alături de fraţii săi întru credinţă. El se află îngropat în pământul din dreptul altarului.

 Documentele certifică vindecări din perioada interbelică

Semnul minunat pe care însuşi Dumnezeu l-a dat pe aceste locuri nu încetează să vindece mii de oameni, care poartă în suflete credinţa adevărată. La primaria din Ostrov datează, încă din perioada interbelică, documente care certifică acest fapt. Iată câteva nume: „Elena Dumitru din Basarabi, Constanţa, vindecată de cancer tiroidian, Maria Tudor din Alba, vindecată de congestie pulmonară, Nucea Sterea din Cainargeaua, vindecat de “1damblageală”1, Tania, o femeie mută din Feţioneşti-Putna, care în ziua de Înălţare a Domnului a început să vorbească, Gheorghe Chiroiu din Cernavodă, orb în tinereţe, şi-a recăpătat vederea, copilul lui Tudor Hristu din Frasan-Durostor, vindecat de epilepsie, Alexandrina Pătruş din Lipniţa, care fiind complet oloagă, s-a tămăduit”. Şi astăzi se mai pot distinge golurile săpate atunci în munte de ucenicii apostolului, pentru chilii. Cele nouă izvoare situate de cealaltă parte a peşterii au servit la botezarea primilor creştini din ţara noastră. Apa binecuvântată răsare din pământ în formă de cruce. În noaptea de Sf. Andrei oamenii pun grâu la încolţit

La Dervent sunt aduşi şi cei „posedaţi de draci”. Preoţii  mănăstirii citesc moliftele Sfântului Vasile ce Mare, cel mai crunt blestem la adresa diavolului. Slujba de exorcizare începe din momentul în care persoana posedată este adusă în biserică. Lucrul acesta se face cu foarte mare greutate.

Posedatul se zbate, faţa i se schimonoseşte, plânge şi urlă, înjură, tremură din toate mădularele sau scuipă. Uneori, picioarele îi sunt înţepenite.O durere cruntă îl loveşte în braţe, apoi în picioare, apoi în creştetul capului, în ceafă. Omul începe să latre, bolboroseşte ceva de neînţeles, face spume la gură, se trânteşte pe jos, se rostogoleşte, încearcă să-l lovească pe preot şi să fugă. Părintele, însă, nu se lasă intimidat, citeşte în continuare, apoi aşează crucea deasupra capului celui aflat în suferinţă. În acel moment, muşchii posedatului se contorsionează, ca şi cum i-ar umbla nişte şerpi pe sub piele. În final, cade, răpus de o forţă nevăzută.

Apoi, preotul îl stropeşte  cu agheasmă, iar pe cei prezenţi la exorcizare îi unge cu mir. Slujbele durează în jur de o oră şi se repetă mai multe nopţi în şir, până ce diavolul fuge definitiv din corpul celui blestemat. Oamenii aduşi pentru lepădarea „de cel rău” dorm în interiorul mănăstirii.

În popor, noaptea de 30 noiembrie este considerată o dezlănţuire a lupilor şi a strigoilor, care umblă liberi. Pe vremuri, sătenii ungeau cu usturoi gardurile, uşile, coarnele animalelor din gospodărie sau ţarcul vitelor ca să alunge farmecele, lupii, strigoii, tâlharii şi „faraonii”. Tot în această noapte tainică gospodinele pun grâu la încolţit. Dacă planta va creşte bogată înseamnă că anul următor va fi unul prosper. Obiceiurile şi tradiţia legate de prăznuirea Sfântului Andrei sunt întâlnite în toate ţinuturile locuite de români. Dana Mateescu