Patronii bulgari se plâng că nu mai au un grad de ocupare apropiat de 100%
Stațiunile de pe litoralul Bulgariei sunt pline doar pe trei sferturi, chiar dacă este vârf de sezon, potrivit cotidianului Standart, citat de agenția Novinite.
Potrivit patronilor de hoteluri de la malul Mării Negre, sezonul a fost neobișnuit de slab și sunt nevoiți să acorde reduceri pentru a atrage turiștii. Aceștia se așteaptă ca în august, care este de obicei cea mai bună lună, să fie chiar mai rău.
Principalele motive pentru sezonul slab sunt vremea proastă, criza de securitate din Ucraina și anunțurile potrivit cărora apa mării a fost contaminată cu virusul hepatic, E-coli și alte bacterii, ceea ce ar reprezenta o campanie de ”PR negativ” (black PR).
Publicația citată dă ca exemplu orașul Balcic, unde majoritatea turiștilor sunt români și unde gradul de ocupare este acum de 60-70%, față de 85% în aceeași perioadă a anului trecut.
Stațiunile de la sud de Burgas sunt de asemenea neobișnuit de goale pentru această perioadă. Inundațiile de săptămâna trecută și râurile umflate au adus în mare cantități mari de mâl și gunoaie, iar turiștii nu vor să intre în apă. Anul trecut, în această zonă, găsirea unei camera libere era imposibilă.
Vlad Bârleanu